Motivul banal pentru care Platini ar putea fi din nou anchetat de FIFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele demisionar al FIFA, Joseph Blatter, şi şeful UEFA, Michel Platini, au fost suspendaţi, la 21 decembrie, pentru opt ani din toate activităţile fotbalistice.

Francezul Michel Platini ar putea fi anchetat din nou de Comisia de Etică a FIFA, după ce a asistat la o ceremonie şi la o conferinţă în Dubai, în ciuda interdicţiei, informează Mediafax. Platini a fost fotogafiat, duminică, la Globe Soccer Awards, ceremonie organizată în Dubai, la care au fost premiaţi Lionel Messi şi Andrea Pirlo. "În termeni generali, Comisia de Etică a FIFA examinează orice încălcare a codului", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, fără a comenta cazul Platini.

Joseph Blatter, Michel Platini, care îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al FIFA, şi secretarul general Jerome Valcke au fost suspendaţi, la 7 octombrie, pentru 90 de zile, pentru presupuse fapte de corupţie, de Comisia de Etică a forului fotbalistic mondial. Blatter este suspectat că a efectuat o "plată neloială" de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini. Această plată s-a făcut în 2011, în prejudiciul FIFA, pentru servicii prestate de Platini între 1999 şi 2002.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite