Monument şi website pentru Marian Cozma

Susţinătorii echipei de handbal masculin MKB Veszprem au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui monument în memoria handbalistului Marian Cozma. Supoerterii echipei la care a jucat fostul component al naţionalei României au deschis un cont la banca MKB, prima donaţie fiind chiar a Fan Clubulului lor, în valoare de 50.000 de forinţi.
Ei au anunţat că vor lansa în curând un site dedicat memoriei sportivului român la adresa www.mariancozma.com.
Printre primele fan-cluburi din Ungaria care au donat sume pentru ridicarea monumentului închinat memoriei lui Marian Cozma s-a numărat cel al echipei feminine Gyor Audi ETO.
Fanii adversarei echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea din Liga Campionilor au donat suma de 25.000 de forinţi.





















































