Mondialul de handbal începe azi. Antrenorul României e arătat cu degetul: „Nu cred că a făcut el selecţia!“
0Campionatul Mondial de handbal începe azi în Germania cu meciul dintre naţionala ţării gazdă şi cea a Camerunului.
România va intra pe semicerc sâmbătă, când va înfrunta Paraguayul în primul meci al Grupei A (ora 15.00, TelekomSport) şi va mai juca împotriva Sloveniei, Spaniei, Angolei şi Franţei.
Înaintea debutului la Cupa Mondială, fostul selecţioner Radu Voina a lansat o serie de acuze. "E un an foarte dificil, pentru că foarte multă lume vede echipa naţională capabilă de performanţă, cum a fost şi înainte, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Mai sunt şi momente dificile care trebuie traversate cu răbdare şi inteligenţă.
Echipa este pe un alt drum decât a fost până acum, chiar dacă noi trăgeam de Cristina Neagu şi spuneam că au apărut foarte multe jucătoare noi, pe care eu nu le văd.
Cred că selecţia nu a fost făcută de Martin Ambros, ci de altcineva. Cred că lipsesc câteva jucătoare care nu ar fi trebuit să lipsească", a declarat Radu Voina, la Radio Sport Total FM.