Mitica Dragomir: "Fotbalul romanesc e in criza!"
0Dumitru Dragomir a acordat un scurt interviu pentru Sport Total FM in a doua zi de Craciun in care a vorbit despre ceea ce s-a intamplat in anul 2008 pe plan fotbalistic, dar si despre asteptarile sale de la anul ce sta sa inceapa
Ce urari transmiteti pentru fanii fotbalului romanesc?
In primul rand sa fie sanatosi si sa nu fie loviti de criza. Sa fie alaturi de cei dragi in preajma sarbatorilor si sa isi incurajeze echipele favorite intr-un mod cat mai civilizat.
Cine v-a dezamagit in anul 2008 ?
O parte dintre suporteri care din pacate sunt certati cu bunul simt si care s-au comportat necivilizat la unele meciuri. Din pacate pentru ei acum vor fi certati si cu legea. Sper ca la anul sa avem parte de mai putine incidente pe stadioane.
Ce regretati pe plan sportiv in anul ce se va incheia in curand?
Regret enorm ca am avut multe echipe in cupele europene si nu am reusit sa adunam puncte, iar peste doi ani ne va fi foarte greu.
Apropo de asta, credeti ca echipele romanesti se vor comporta mai bine la anul in Europa?
Nu, nu cred asta pentru ca noi pierdem valori si aducem non-valori. Nu poti face performanta in felul asta. In scurt timp vom ajunge la statutul nostru de baza in cupele europene: o echipa in Champions League si doua in UEFA.
Ce va doriti sa va aduca noul an?
Imi doresc sa am familia sanatoasa, sa nu ma loveasca criza si bineinteles sa ma bucur de performantele echipelor romanesti.























































