Mircea Lucescu, omul care aduce titlul! Antrenorul român a câştigat campionatul şi cu Dinamo Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lucescu

După ce a triumfat de opt ori cu Şahtior Doneţk în campionatul din Ucraina, Mircea Lucescu a reuşit să ia titlu şi cu marea rivală, DInamo Kiev, la chiar primul său sezon de la venirea la echipă

Duminică seara, gruparea din capitala Ucrainei a făcut spectacol pe teren propriu, 5-0 cu Inhuleţ Petrova şi, cu 3 etape înainte de finalul campionatului, şi-a asigurat matematic cununa de lauri. Golurlle gazdelor au fost înscrise de Zabarnyi (5), Artem Besiedin (14), Viktor Tsygankov (48 şi 71) şi Denys Popov (82).

După 23 de etape, Dinamo Kiev are 58 de puncte, 13 mai multe faţă de Şahtior, aflată pe poziţia secundă, echipa care a pierdut azi meciul în deplsarea cu FC Olexandria, 2-0. 

Mircea Lucescu a câştigat deja Supercupa Ucranei şi este în cărţi pentru realizarea triplei, Dinamo Kiev fiind calificată în finala Cupei Ucrainei, programata pe 13 mai, împotriva celor de la Zorya Luhansk. De asemenea, echipa românului a terminat pe locul trei grupa în care a fost repartizată în Liga Campionilor şi a atins optimile de finală ale Europa League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite