Mircea Lucescu i-a refuzat pe cei de la FRF. Burleanu se reorientează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posibilitatea ca Mircea Lucescu, antrenorul Şahtiorului, să devină şi selecţioner al României, a fost comentată şi de Serghei Palkin, directorul-general al grupării din Doneţk.

UPDATE: În urma negocierilor care au continuat şi astăzi, Mircea Lucescu a refuzat până la urmă să preia banca tehnică a naţionalei României. Antrenorul român a considerat că ar fi dificil să se ocupe în acelaşi timp şi de tricolori şi de Şahtior. 

Răzvan Burleanu s-a reorientat în urma acestui refuz. Favoriţă în acest moment, potrivit DigiSport, pare o variantă cu Iordănescu director tehnic şi Viorel Moldovan sau Dorinel Munteanu, acum la Qabala (Azerbaidjan) selecţioneri.

„Gazeta Sporturilor“, dar şi DigiSport susţin că ar exista posibilitatea unui mandat interimar, iar din vară, când îi expiră contractul cu Şahtior, Lucescu să ajungă totuşi selecţionerul României. 


Mass-media din României îl dă pe Mircea Lucescu principalul favorit la preluarea băncii tehnice a tricolorilor, după plecarea lui Victor Piţurcă. 

Cea mai plauzibilă variantă este aceea ca „Il Luce” să se ocupe alternativ şi de naţionala României şi de Şahtior Doneţk. Serghei Palkin, directorul-general al „minerilor” a lăsat o portiţă deschisă acestei posibilităţi.  

„În primul rând vreau să vă spun că Mister Lucescu a fost, este şi va fi antrenorul echipei. Nimic nu s-a schimbat în cazul situaţiei sale, nu e nimic nou. Cred că lucrurile sunt destul de clare“, a declarat Serghei Palkin, directorul-general al lui Şahtior, într-o declaraţie acordată pentru presa din Ucraina

„Gazeta Sporturilor“ susţine că Răzvan Burleanu ar fi purtat negocieri  cu cei de la Şahtior, şi că partea ucraineană n-ar dori să-l lase pe Lucescu să se ocupe alternativ şi de naţionala României. În schimb, într-un interviu pentru DigiSport, Constantin Anghelache, preşedintele executiv al lui Dinamo, şi un personaj considerat cel mai apropiat prieten al lui Mircea Lucescu din fotbalul românesc, dă credit acestei variante.  

„Ce i-a spus patronul Rinat Ahmetov când Mircea Lucescu l-a întrebat despre venirea lui la echipa naţională? I-a spus: Mircea, fă cum crezi!”. La Mircea nu e problema financiară la mijloc, la el problemele sunt de altă nuanţă: cum poate conjuga interesele lui Şahtior şi cerinţele echipei naţionale. În opinia lui, meciul cu Irlanda de Nord e din nou de căpătâi, trebuie câştigat!“, a spus Anghelache, pentru DigiSport.

România mai joacă în acest an partida cu Irlanda de Nord (14 noiembrie), din preliminariile lui Euro 2016 şi un amical cu Danemarca (18 noiembrie). 

Contractul lui Mircea Lucescu cu Şahtior Doneţk expiră în vara anului următor. 

În conferinţa de presă care a marcat despărţirea lui Victor Piţurcă de naţionala României, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a declarat că va anunţa numele viitorului selecţioner până la finalul acestei săptămâni. 

Citeşte şi 

Mircea Lucescu, selecţioner: presa rusă confirmă, „Il Luce“ neagă. De ce antrenorul nu recunoaşte mutarea

 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite