Mircea Lucescu are contuzie pulmonară, coaste fracturate şi sânge în cavitatea pleurală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii au stabilit, după ultima investigaţie, că Mircea Lucescu are contuzie pulmonară la lobul inferior drept, coaste fracturate şi sânge în cavitatea pleurală, nepunându-se problema unui transfer, pentru că un astfel de diagnostic este foarte periculos, a spus managerul Spitalul Universitar din București, Cătălin Cârstoiu.

Acesta a precizat că rămâne la latitudinea lui Mircea Lucescu să decidă în cazul în care doreşte un transfer la o altă clinică, precizând că nu ar fi indicat un eventual transfer. Managerul SUUB a mai spus că a a stat de vorbă cu Mircea Lucescu, care este în stare stabilă, este conştient, dar are durerile provocate de fracturile costale. "După investigaţia de la ora 19.00, medicii au stabilit că pacientul are multiple fracturi ale coastelor, hemotorax (sânge în cavitatea pleurală, n.r.) şi contuzie pulmonară la nivelul lobului inferior drept. Nu se pune problema unui transfer către un alt spital, pentru că un astfel de diagnostic este foarte periculos", a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite