Mircea Lucescu a pierdut un om de bază pentru barajul cu Turcia. Are o singură soluție realistă de înlocuire

0
Publicat:

Naționala de fotbal a României a pierdut un jucător care putea fi titular la Istanbul, la meciul Turcia - România, 26 martie, ora 19:00 (Prima TV), contând pentru semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial. Dacă înving, tricolorii dispută finala pentru calificare contra Slovacia/Kosovo, pe 31 martie 2026, în deplasare.

Chipciu a fost titular în ultimele meciuri ale naționalei  FOTO FRF
Chipciu a fost titular în ultimele meciuri ale naționalei FOTO FRF

Alexandru Chipciu (36 de ani), fundașul stânga de la U Cluj, a primit verdictul după accidentarea suferită marți la jocul cu Hermannstadt, scor 2-1, în sferturile de finală ale Cupei României.

Titular la națională spre sfârșitul campaniei trecute, la partidele cu Austria și cu Kosovo, veteranul are o leziune musculară, susține GSP. Fundașul stânga va lipsi aproximativ 2-3 săptămâni.

Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a rămas cu o variantă realistă pentru postul de fundaș stânga: craioveanul Nicușor Bancu. Alte două soluții, Raul Opruț, de la Dinamo, și Andrei Borza, jucătorul Rapidului, nu au fost testate la națională.

Chipciu este a doua mare absență din lotul tricolorilor. Primul a fost atacantul Denis Drăguș (26 de ani), suspendat care urmare a eliminării din meciul Kosovo - România 3-1.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite