Mircea Lucescu a părăsit Liga Campionilor cu capul plecat. Borussia Dortmund a umilit pe Şahtior Doneţk în manşa retur a optimilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor cu scorul general de 5-2
Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor cu scorul general de 5-2

Echipa germană Borussia Dortmund a obţinut calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins pe teren propriu în manşa retur a optimilor pe Şahtior Doneţk, scor 3-0. În tur, partida din Ucraina s-a terminat la egalitate, scor 2-2.

Deşi Mircea Lucescu era convins înainte de meci că Şahtior are puterea de a o elimina pe Borussia din Ligă, nemţii au demonstrat că sunt o echipă redutabilă, mai ales la meciurile de pe teren propriu. Practic, partida de la Dortmund nu a avut istoric. La timonă a fost o singură echipă de la un capăt la celălalt al meciului, iar scorul înregistrat pe tabelă reflectă cu acurateţe realitatea din teren.

În minutul 31, gazdele au deschis scorul prin Felipe Santana, care s-a înălţat şi a trimis mingea de lângă fundaşul român Răzvan Raţ, cu capul, direct în vinclul porţii lui Pyatov. 

Şase minute mai târziu, Goetze a dublat avantajul Borussiei, după o deviere la colţul lung a unei centrări a lui Lewandowski. La 2-0 zarurile erau deja aruncate, deoarece Şahtior ar fi trebuit să mai înscrie două goluri, fără să mai primească, pentru a trimite meciul în prelungiri. Un lucru greu de realizat, având în vedere cum au decurs ostilităţile în prima repriză.

În mitanul secund, oaspeţii au încercat să echilibreze raportul de forţe, dar nu au reuşit nimic notabil. Cei care au marcat au fost tot nemţii, care au dus scorul la 3-0 în minutul 59. Blaszczykowski a pus cireaşa pe tort şi calificarea era deja jucată. Deşi au mai existat ocazii la ambele porţi până la final, nicio echipă nu a mai înscris, astfel că Borussia s-a calificat în sferturi cu scorul general de 5-2. La ucraineni, Raţ a jucat tot meciul.

Echipa germană se anunţă o pretendentă serioasă la câştigarea Ligii în acest an dacă judecăm după jocul afişat în returul cu Şahtior şi în partidele disputate în grupe.

Borussia Dortmund - Şahtior Doneţk 3-0 (în tur 2-2);

Au marcat: Felipe Santana '31, Gotze '37, Blaszczykowski '59;

* echipa scrisă cu bold s-a calificat în sferturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite