Mircea Lucescu a dezvăluit cele trei lucruri la care a visat încă din copilărie

0
Publicat:

Mircea Lucescu a vorbit recent, printre altele, despre cele trei lucru pe care şi le-a dorit să le aibă încă de când era copil, dar şi despre presupusul conflictul din trecut cu Ilie Balaci.

"Il Luce" este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din fotbal. Foto arhivă
"Il Luce" este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din fotbal. Foto arhivă

În vârstă de 79 de ani, Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului. Invitat recent în podcast-ul „Fain & Simplu” moderat de către Mihai Morar, el a povestit nu doar despre cariera sa sportivă, ci şi despre viaţa personală.  Astfel, „Il Luce” a vorbit despre lucrurile la care visa și și le dorea în copilărie, dar și despre presupusul conflictul cu Ilie Balaci, care a avut loc înaintea Campionatului European din 1984, scrie Click!.

„Eu am mai spus o dată, eu am învățat limba franceză citind niște sasuri despre sua altezza serenissima și în care acțiunea se petrecea peste tot, cu de toate, și cu spionaj, cu multe. Și te plimbă în toate orașele din lume, una dintre ele s-a petrecut la București, adică și-a imaginat, că nu cred că a fost la București, o fi fost ca turist, și acest personaj principal care era un tip de spion, dar dintr-o familie aristocratică, întotdeauna bea șampanie Dom Perignon, avea un ceas Patek Phillippe la mână și avea un Mercedes.

Eu eram copil, eram cred că clasa a X-a, a XI-a, și asta mi-am dorit. Am visat atât de mult să am și eu odată aceste trei lucruri”, a dezvăluit Mircea Lucescu, în cadrul podcast-ului „Fain & Simplu”.

În ceea ce priveşte conflictul petrecut în urmă cu aproximativ 40 de ani între el şi Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut țara noastră, selecționerul echipei naționale a declarat că un asemenea incident nu a avut loc niciodată.

„Nu a fost un conflict cu el. De ce conflict? Dacă ar fi fost conflict, nu-l mai aduceam de la…juca în ultimul timp la divizia a treia la FC Olt, nici măcar Scornicești nu era. L-am adus la echipa națională, l-am băgat și într-un meci cu Turcia, meci oficial, pe stadion la Craiova. Craiova care îl scosese, l-a renegat după doi ani. Am cerut conducerii, că aveam nevoie de el. De fapt, și pe el și pe Cămătaru i-am luat mai mult pentru popularitatea lor, că era o perioadă în care Dinamo pierduse din popularitatea de care se bucura cu puțin timp înainte”, a declarat „Il Luce”.

Ce altceva a mai spus Mircea Lucescu despre Ilie Balaci citiţi în Click!.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite