Miodrag Belodedici, căsătorit și liniștit, își plănuiește viața la sat: „Asta aș fi fost, dacă n-aș fi jucat fotbal”

0
0
Publicat:

Miodrag Belodedici (61 de ani), unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istoria României, singurul care a reușit să-și treacă în cont două Cupe ale Campionilor, cu Steaua București și cu Steaua Roșie Belgrad, s-a așezat, în sfârșit, la casa lui, după o lungă perioadă de burlăcie.

Miodrag Belodedici, alături de soția sa, Cornelia  Foto/Arhivele Adevărul
Miodrag Belodedici, alături de soția sa, Cornelia Foto/Arhivele Adevărul

Cel poreclit „Căprioara” a pus piciorul în prag și s-a căsătorit, după ce admitea, în urmă cu un deceniu, „că doar atât i-a mai rămas de făcut”.

O să mă însor! E o situație pe care o tot amân. E la fel de 7-8 ani. Deși prietenii îmi spun că însurătoarea înseamnă că voi aveam mai mult păr alb în cap. Totul e perfect în viața mea, numai să mă însor. Atât mai am!”, recunoștea Belodedici, pe când împlinea vârsta de 50 de ani, în urmă cu mai bine de un deceniu.

„Prima noastră apariție și probabil ultima!”

În prezent, Belodedici trăiește un mariaj de poveste alături de Cornelia, femeia cu care s-a căsătorit în secret, în urmă cu câțiva ani. Evenimentul a fost unul extrem de restrâns, invitați fiind doar prietenii apropiați și membrii celor două familii. Cuplul refuză să se afișeze în spațiul public, căsnicia acestora rezumânsu-se, în totalitate, la un stil de viață modest și liniștit.

Aceasta e prima noastră apariție în presă și probabil singura. Căsătoria noastră, atunci când a avut loc, a fost un eveniment foarte intim și nici după aceea nu au știut decât cei foarte apropiați. Oricum, nu a schimbat mare lucru, tot noi eram.

Suntem împreună de mulți ani și cred că ce ne leagă cel mai tare e că ne admirăm unul pe altul. Nu știu dacă există suflete pereche, dar cred că există oameni care sunt sortiți să fie împreună, atunci când trebuie.

Principalul lucru pe care ar trebui să îl știe lumea despre noi este că suntem foarte discreți și nu ne place ostentația. Intimitatea vieții de cuplu este esențială!, au recunoscut Miodrag și Cornelia, conform OK! România.

„Mi-ar face plăcere să revin în satul meu!”

În ciuda tuturor locurilor spectaculoase pe care fostul fundaș le-a vizitat și admirat de-a lungul anilor, Belodedici mai are o singură dorință. Vrea să se retragă în liniștea satului, la Socol, acolo unde a copilărit.

Mi-ar face plăcere să fiu în satul meu! Îmi place să mă duc acasă! Bucureștiul mă obosește, îmi e dor de Dunăre, să merg la scăldat. Eu sunt țăran din Socol! Ca și copil, am dat cu sapa la porumb, la sfeclă, am hrănit animale, aveam stupi de albine acasă. Bunicul din partea tatălui era cojocar de meserie.

Am învățat multe de la el, deși nu îmi plăcea cum mirosea pielea aia de cojoc! Ai mei voiau să mă facă și pe mine cojocar, fiindcă era o meserie foarte bine plătită! Asta aș fi fost, dacă n-aș fi jucat fotbal!, a mai recunoscut Belodedici.

Soția acestuia, Cornelia, își dorește, de asemenea, o viață simplă și discretă, undeva pe lângă Dunăre.

Da. Pentru el, vacanța ideală e la Socol, în satul natal, pe malul Nerei, sau undeva pe lângă Dunăre. Când vede Dunărea e transfigurat: pulsul e mai rapid, iar el e numai emoție”, a recunoscut Cornelia.

Prima căsnicie s-a încheiat cu divorț

Miodrag Belodedici a mai fost căsătorit, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Fostul fotbalist a trăit o poveste de dragoste cu Sandra Macovescu, de asemenea, fosta parteneră de viață a lui Gabi Balint.

Timp de patru ani, Miodrag Belodedici și Gabi Balint au fost cei mai buni prieteni. Relația de prietenie dintre aceștia nu s-a distrus, însă, atunci când fundașul și-a oficializat relația cu Sandra.

Am discutat cu Gabi, nu a fost nicio problemă. El știa despre tot. Nu s-a schimbat nimic între noi, nu avem de ce să ne fi certat sau să ne dușmănim în vreun fel. Cine spune altceva este nedrept!”, a spus Miodrag, conform aceleiași surse.

Miodrag și Sandra Macovescu au divorțat în anul 2001. În urma acestei căsnicii, fundașul are o fiică, pe nume Zandalee (27 de ani). Tânăra a trăit pentru o perioadă în Spania, acolo unde și-a finalizat studiile.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite