Ministrul sportului din Anglia, multumit de suspendarea lui Mutu | adevarul.ro

Ministrul sportului din Anglia, multumit de suspendarea lui Mutu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul britanic al Sportului, Richard Caborn, s-a declarat multumit de sanctiunea primita de atacantul Adrian Mutu, dar doreste schimbarea regulilor internationale privind dopajul, pentru ca orice

Ministrul britanic al Sportului, Richard Caborn, s-a declarat multumit de sanctiunea primita de atacantul Adrian Mutu, dar doreste schimbarea regulilor internationale privind dopajul, pentru ca orice sportiv depistat cu cocaina sa fie suspendat doi ani, informeaza publicatia "The Times". Caborn considera ca suspendarea pentru sapte luni a lui Mutu, despre care presa engleza sustine ca a consumat cocaina, un drog de recreere, este conforma cu regulamentele. Cu toate acestea, oficialul britanic doreste ca Agentia Mondiala Antidoping (WADA) sa nu mai faca diferente intre sportivii care consuma cocaina in afara competitiei si cei care folosesc substante menite sa le imbunatateasca performantele. Atacantul australian al echipei Middlesbrough, Mark Viduka, a declarat, pentru "The Daily Telegraph", ca ii pare rau pentru ceea ce i s-a intamplat lui Adrian Mutu. "Intr-o oarecare masura, imi pare rau pentru Mutu, pentru ca este lovit din toate partile. Prietenul si fostul meu coechipier Mark Bosnich a avut si el multe probleme. Poate ca oamenii nu inteleg presiunea la care ei sunt supusi. Cine stie de ce o fac? Eu nu am facut niciodata asa ceva si majoritatea jucatorilor nu o fac", a afirmat Viduka. Adrian Mutu a fost suspendat sapte luni de Federatia Engleza de Fotbal, incepand din 25 octombrie 2004 pana pe 18 mai 2005, dupa ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat pe data de 1 octombrie. De asemenea, fotbalistul a fost amendat cu suma de 20.000 de lire sterline.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite