Ministrul englez al Sporturilor a solicitat suspendarea lui Mutu pe doi ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sporturilor din Marea Britanie, Richard Caborn, a solicitat, luni, ca atacantul Adrian Mutu sa fie suspendat pentru doi ani de catre Federatia Engleza de Fotbal (FA), in cazul in care va fi

Ministrul Sporturilor din Marea Britanie, Richard Caborn, a solicitat, luni, ca atacantul Adrian Mutu sa fie suspendat pentru doi ani de catre Federatia Engleza de Fotbal (FA), in cazul in care va fi gasit vinovat, informeaza cotidianul "Evening Standard", in editia electronica. "FA a aderat la regulile Agentiei Mondiale Antidoping (WADA) si totul este foarte clar. Credeam ca dupa cazul lui Rio Ferdinand (n.r. - fotbalist englez suspendat noua luni pentru ca nu s-a prezentat la un test antidoping) si dupa revizuirea regulamentelor antidoping, regulile sunt cunoscute de toata lumea si toti stiu care sunt consecintele in cazul in care un sportiv este depistat pozitiv. In acest caz, ar trebui sa rezulte o suspendare pentru doi ani", a spus Caborn. Oficialul britanic sustine ca fiecare persoana este responsabila pentru ceea ce consuma. "In conformitate cu Codul Mondial Antidoping, la un prim control pozitiv se primeste o suspendare pe doi ani, iar la al doilea suspendare pe viata. Fiecare stie ca este responsabil pentru ceea ce consuma. Acest baiat stie ce a facut, si pentru mine este foarte clar", a spus Caborn. FIFA a anuntat, la randul sau, ca va interveni in cazul in care FA nu-l va suspenda pe Mutu cel putin pentru sase luni. "Evening Standard" sustine ca, desi cocaina este considerata un stimulent interzis in competitie, WADA nu obliga federatiile sa efectueze controale in afara competitiei. "Acest lucru inseamna ca nu exista nici o intelegere privind suspendarea pentru doi ani a unui jucator care a fost depistat pozitiv cu un drog", noteaza publicatia citata. Caborn isi argumenteaza insa reactia prin faptul ca FA ar trebui sa adopte aceeasi linie dura ca si WADA, chiar daca nu este obligata sa o faca. Federatia Engleza de Fotbal va anunta, astazi, decizia in cazul jucatorului Adrian Mutu, depistat pozitiv la un control antidoping.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite