Ministerul Transporturilor i-a propus noi condiţii Rapidului! Vezi aici comunicatul şi ce zice George Copos!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, Ministerul Transporturilor a trimis un comunicat prin care anunţă noile condiţii prin care Rapid poate juca primul meci de pe teren propriu în Giuleşti.

Toată suflarea rapidistă trage speranţe ca alb-vişiniii să joace meciul de la 21 august împotriva Concordiei Chiajna în Giuleşti, însă finanţatorul George Copos încă nu vrea să plătească datoriile pe care instituţia publică le solicită. "Eu ştiu că avem o datorie de 121.000 de lei noi. Eu nu am citit acest comunicat, dar dacă Doamna Ministru Anca Boagiu a zis ca avem 150.000 de euro datorii eu nu pot decât să-i spun...buna ziua!", a declarat Copos pentru Adevărul.

Vă prezentăm mai jos comunicatul

COMUNICAT DE PRESĂ

În urma întâlnirii avute ieri, 9 august a.c., la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu antrenorul FC Rapid București S.A., domnul Răzvan Lucescu, precum şi cu reprezentanți ai Ligii Suporterilor Rapidişti, Clubul Sportiv Rapid Bucureşti este în măsură să facă următoarele precizări:
1.    Clubul Sportiv Rapid București își reafirmă poziția de deschidere pentru rezolvarea de comun acord a litigiului privind utilizarea de către FC Rapid București S.A. a stadionului Giulești-Valentin Stănescu.

2.    Clubul Sportiv Rapid București face un nou apel public reprezentanților conducerii FC Rapid București S.A.  de a participa la o întâlnire prin care să fie agreată o cale de stingere a datoriilor în cuantum de aproximativ 150 mii euro pe care FC Rapid le înregistrează pentru utilizarea stadionului Giulești-Valentin Stănescu în ultimii 3 ani de zile.

3.    Clubul Sportiv Rapid București își afirmă disponibilitatatea de a permite FC Rapid București S.A. să utilizeze stadionul Giulești-Valentin Stănescu pentru meciul de fotbal programat în data de 21 august a.c., în condițiile în care FC Rapid București S.A. plătește până la data de 13 august a.c. o tranșă de cel puțin 150 mii RON din datoria înregistrată la Clubul Sportiv Rapid București, urmând ca întreaga datorie să fie achitată până la 3 septembrie a.c.

4.    Disputarea de catre FC Rapid Bucuresti S.A a  meciului din data de 21 august a.c. pe stadionul Giulesti, se va face numai sub urmatoarele conditii:
a) achitarea  transei de cel putin 150 mii RON pana la data de 13 august a.c.
b) incheierea unui contract de locatiune a stadionului Giulesti cu Clubul Sportiv Rapid Bucuresti,pentru actiunea respectiva.

5.    Clubul Sportiv Rapid București S.A. reamintește că prin CONVENȚIA înregistrată la SC FC RAPID sub nr.44607.04.2009, clubul de fotbal recunoaște că în temeiul contractului și al actului adițional sumele aferente plății chiriei și utilităților pe perioada august 2008-ianuarie 2009 nu au fost achitate și se obligă să le achite în perioada 15.06.2009-30.06.2009. Această obligație nu a fost respectată de FC Rapid S.A. Ulterior, deși au luat la cunoștință de convocare, reprezentanții SC FC RAPID București SA nu s-au prezentat la concilierea directă din data de 26 ianuarie 2011, având drept obiect plata debitului  de 576.198,76 lei reprezentând c/val chiriei și utilităților (la data respectivă) pentru folosirea stadionului Giulești, datorii înscrise în evidențele contabile ale C.S. Rapid. La această dată clubul de fotbal figurează ca debitor în evidențele contabile ale C.S. Rapid cu suma de 654.207,61 lei. Clubul Sportiv Rapid București își afirmă dispoibilitatea de a face publice aceste documente care atestă datoriile înregistrate de FC Rapid București pentru utilizarea stadionului Giulești-Valentin Stănescu.

6.    Clubul Sportiv Rapid București  ia în calcul posibilitatea de a renegocia un nou contract privind utilizarea stadionului Giulești-Valentin Stănescu de către FC Rapid București S.A. din momentul în care restanțele pentru plata chiriei sunt achitate integral. În același timp, Clubul Sportiv Rapid București analizează împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și posibilitatea concesionării dreptului de utilizare și administrare a stadionului Giulești-Valentin Stănescu în condițiile în care partenerul privat și-ar asuma modernizarea stadionului și a spațiilor aferente.

7.    Față de cele mai sus menționate, Clubul Sportiv Rapid București își reafirmă sprijinul pentru toate entitățile sportive care luptă pentru culorile alb-vișinii, mulțumind suporterilor rapidiști și domnului Răzvan Lucescu pentru implicarea în rezolvarea litigiului dintre Club și FC Rapid București S.A. Credem că este momentul ca și reprezentanții conducerii FC Rapid București să se alăture acestui efort comun pentru a readuce echipa de fotbal Rapid acasă, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite