Mihai Stoichiţă vrea să-i aducă la Astra şi pe Bazzi şi Dulcea
Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, este interesat să-i aducă la echipă pe mijlocaşul argentinian Elias Bazzi şi atacantul Adrian Dulcea, de la FC Argeş, după ce a transferat deja un jucător de la formaţia piteşteană, pe Daniel Bălaşa.
Conducerea clubului FC Argeş cere 60.000 de euro pentru Bazzi şi 40.000 de euro pentru Dulcea.
Lotul Astrei se află în cantonament în străinătate şi, în aceste zile, au loc negocieri pentru transferurile celor doi.
Deoarece gruparea din liga a doua FC Argeş nu mai are bani să-şi plătească jucătorii, i-a scos la vânzare pe toţi cei care au contracte mari şi le-a fixat sume de transfer. Pentru atacantul Adrian Voiculeţ, conducerea clubului cere 30.000 de euro. De asemenea, va fi vândut şi Cătălin Doman.





















































