Mesajul sfâșietor transmis de fiul lui Gabi Mureșan după moartea fostului fotbalist: „Tatăl meu iubit!”
0Fostul fotbalist Gabi Mureșan s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi, 8 spre 9 iulie, la vârsta de 44 de ani, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla într-un lac din apropierea comunei Apold, localitatea al cărei primar era.

La două zile de la tragedie, fiul său cel mare, Raul Mureșan, în vârstă de 17 ani, a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Acesta a ales o fotografie în care tatăl său apare îmbrăcat în tricoul celor de la ASA Târgu Mureș, ținând în brațe trofeul Supercupei României.
„Tatăl meu iubit! Ești și vei rămâne campionul nostru pentru totdeauna!”, a scris Raul Mureșan, pe Facebook.
După încheierea carierei de fotbalist, Gabi Mureșan s-a întors în comuna în care a crescut și a intrat în administrația locală. A fost ales primar la Apold și se afla la al doilea mandat în fruntea localității. Anunțul decesului a fost făcut și de Primăria Apold.
În cariera de jucător, Mureșan a evoluat timp de șase sezoane la CFR Cluj, între 2007 și 2013, perioadă în care a cucerit trei titluri de campion, trei Cupe ale României și două Supercupe. A evoluat, de asemenea, în competițiile europene alături de formația din Gruia, inclusiv în Liga Campionilor.























































