Meci fără goluri în Dealul Copoului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Popeangă

Rapidul a remizat, la Iaşi, cu Poli, echipă care s-a dovedit un obstacol serios în încercarea giuleştenilor de a micşora distanţa faţă de locurile fruntaşe ale clasamentului.
Ieşenii au venit în număr mare la stadion, aşa cum se înâmplă mai mereu în urbea moldavă, mai ales că adversarul era unul de anvergură europeană. Giuleştenii au resimţit şi ei, aşa cum s-a întâmplat şi cu Steaua, că trupa antrenată de Ionuţ Popa este una care, pe teren propriu mai ales, este foarte dificil de învins. În prima parte, iniţiativa a aparţinut mai ales oaspeţilor, Zicu fiind personajul principal al ocaziilor importante ale vişiniilor. Încă din minutul 7, exdinamovistul a pătruns periculos în careu, însă doar intervenţia de ultim moment a lui Buta a îndepărtat pericolul. 20 de minute mai târziu, acelaşi Zicu i-a "curentat" pe moldoveni, după ce a reluat balonul cu capul în transversala lui Brăneţ. Gazdele au echilibrat meciul printr-un joc arţăgos, însă următoarea mare şansă de gol tot rapidiştilor le-a aparţinut: Ianis Zicu a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat câţiva adversari şi a lobat frumos mingea peste goalkeeperul ieşean, dar şi puţin peste poartă.
Cu veteranul Moldovan şi cu Lazăr pe teren din a doua repriză, Lucescu jr. a forţat victoria. Primele ocazii le-au aparţinut însă gazdelor: Onofraş nu a găsit spaţiul porţii, iar la şutul lui Sfîrlea s-a opus greu Coman. Giuleştenii au contrabalansat frecvenţa ocaziilor, iar Moldovan a trimis cu capul peste poartă, pentru ca Brăneţ să boxeze torpila de la 25 de metri a lui Burdujan. Odată cu apropierea finalului de meci, vişiniii au trecut la asalt şi Zicu a driblat din nou, dar Brăneţ şi-a salvat eroic echipa. Săpunaru a fost şi el aproape de a repeta isprava din meciul cu Farul, când a înscris, dar, de data aceasta, a trimis mingea cu capul, milimetric, pe lângă poartă. În prelungiri, ambele combatante au fost aproape de a da lovitura de graţie: întâi oaspeţii au ratat prin Burdujan, pentru ca apoi Coman să respingă in extremis un şut fulminant al lui Sfîrlea de la 40 de metri.

Poli Iaşi Rapid 0-0
Iaşi: Brăneţ - Ad. Toma, Buta, Ir. Ionescu, Bordeanu Sfârlea, Saric, Iurişniţi, Onofraş (Mitrovic, '91) - Cernoch, Pălimaru (Tincu, '67) Antrenor: Ionuţ Popa
Rapid: D. Coman Săpunaru, Maftei, I. Rada Bădoi, V. Negru (Lazăr, '46), Măldărăşanu, I. Stancu Zicu, Buga (Burdujan, '70), Griffiths (V. Moldovan, '46) Antrenor: Răzvan Lucescu
Stadion: Emil Alexandrescu, Spectatori: 8.000
Arbitri: Cr. Balaj A. Oniţa, G. Szabo

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite