Marius Niculae i s-a plâns lui Borcea de N’Doye
0
Dinamoviştii s-au săturat să fie închişi în cantonament din cauza escapadelor lui N’Doye şi i-au cerut lui Borcea să-l calmeze pe africanul de 32 de ani.
Roş-albii s-au unit împotriva lui N'Doye. Vor să-l aducă pe calea cea dreaptă pe colegul lor, dar Ousmane se încăpăţânează să ducă o viaţă la fel de rebelă. Iar ponoasele le trag toţi elevii lui Ţălnar.
Din cauza unui singur jucător neascultător, trebuie să stea toată lumea în cantonament. Aventurile nocturne ale lui N'Doye, care nu se calmează, i-au exasperat până şi pe colegii senegalezului. Şi cum „câinilor" nu le convine să stea doar pe la Săftica, aceştia s-au unit în jurul lui Marius Niculae şi împotriva lui Ousmane.
L-au delegat pe „Săgeată" să-i transmită lui Borcea că a venit momentul să-l calmeze pe jucătorul adus de la Vaslui. „Nu este normal să suferim cu toţii. Calmează-l, ia atitudine!", i-a spus Niculae lui Borcea. Prima măsură la care s-a gândit preşedintele executiv a fost ca N'Doye să vadă meciul cu Ceahlăul de pe banca de rezerve. Asta deşi Ţălnar ar fi vrut să-l titularizeze pe african.
200.000 de euro pentru cinci meciuri
Forma bună a lui Dinamo, cu două victorii în retur, l-a determinat pe Borcea să pregătească un pachet de prime pentru cinci succese consecutive în 2010. Recompensa pentru jucători e de 200.000 de euro pentru tot lotul. Ca să încaseze jackpotul şefilor, „câinii" trebuie să mai câştige partidele cu Ceahlăul, CFR şi Steaua.























































