Marius Măldăraşanu :”CFR Cluj este cea mai puternică echipă din Liga 1”
Mijlocaşul lui FC Braşov, Marius Măldărăşanu, a declarat miercuri că formaţia ardeleană păstrează şanse la calificarea în cupele europene şi susţine că victoriile cu Dinamo şi Unirea Urziceni rămân cele mai frumoase amintiri ale turului.
"Cele mai frumoase momente ale turului au fost victoriile cu Unirea Urziceni, când am învins în minutul 94, despre care pot spune că a fost norocoasă, şi cu Dinamo. În schimb, cea mai urâtă amintire este înfrângerea de la Timişoara, când am luat nu mai puţin de patru goluri, jumătate din cele primite până atunci. Totuşi, nu trebuie să ne dezamăgească acest rezultat, şi AS Roma a pierdut cu 7-1 şi a continuat", a spus Măldărăşanu.
Mijlocaşul afirmă că se aştepta la un loc mai bun după finalul turului, însă consideră că FC Braşov are în continuare şanse mari să se califice în cupele europene. "Sigur că mă aşteptam la mai mult, dar nu trebuie să îl mâniem pe Dumnezeu, e bine şi aşa, suntem la şase puncte de locul trei, ceea e arată că e un campionat echilibrat. Un moment psihologic important a fost poate meciul cu Rapid, pe care dacă l-am fi câştigat, probabil am fi intrat pe o pantă ascendentă, am fi căpătat încredere şi poate nu mai aveam acea serie de egaluri consecutive", a adăugat acesta.
Măldăraşanu consideră CFR Cluj drept cea mai bună echipă din Liga I, chiar dacă Dinamo este favorită la titlul de campioană. "Cea mai puternică echipă mi s-a părut CFR Cluj, după jucătorii pe care îi are, dar şi după jocul pe care l-a prestat, chiar dacă nu se află pe un loc la care se aşteptau, mai ales fiind şi campioana en titre. Favorită la titlu e Dinamo, chiar dacă şi Urziceniul e lângă ei. Nu ştiu însă dacă cei de la Urziceni sunt obişnuiţi cu presiunea care se va exercita de-a lungul returului. Dinamo e favorită, deşi nu a jucat strălucit, dar a acumulat puncte şi asta e cel mai important. Totuşi, vin din spate CFR şi Steaua", a conchis veteranul în vârstă de 33 de ani.
FC Braşov a încheiat turul de campionat pe locul 11, cu 23 de puncte acumulate, la 6 distanţă de FC Timişoara, aflată pe poziţia a treia.





















































