Mario Iorgulescu îi sfidează pe procurori: Ce face în Italia, deşi s-a deschis un dosar penal pe numele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gino Iorgulescu şi-a scos băiatul din ţară, iar acum, un tip care a provocat un accident mortal, conducând beat şi drogat, îşi petrece timpul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Au trecut 112 zile de la accidentul pe care Mario Iorgulescu l-a provocat la data 8 septembrie şi în urma căruia Daniel Vicol (24 de ani) şi-a pierdut viaţa. 

La scurt timp după producerea acestei tragedii, care a lăsat doi copii dintre care unul de doar câteva luni fără tată, Cristian Tudor Popescu a spus că Mario (24 de ani) nu va face nicio zi de închisoare! Iniţial, mulţi au crezut că reputatul jurnalist exagerează. Deocamdată însă, spusele sale se confirmă, iar asta pentru că Mario Iorgulescu a fost scos repede din ţară!

Sub pretextul că ar avea nevoie de internare la un spital din Italia, deşi n-avea acordul medicilor din ţară, Mario a ajuns la o clinică de la Milano. Între timp, starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit radical, iar fiul fostului fotbalist mănâncă singur şi vorbeşte cu cei din jur. Chiar şi aşa însă, potrivit informaţiilor obţinute de Antena 3, refuză să aibă vreun dialog cu procurorii care se ocupă de cazul său! Iar asta în ciuda faptului că pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din cuplă şi vătămare corporală!

La accidentul de la 8 septembrie, Mario Iorgulescu a intrat pe contrasens la volanul unui Aston Martin, a intrat într-un Audi în care se afla Daniel Vicol şi l-a ucis pe loc pe acesta. Ulterior, s-a dovedit că Iorgulescu jr avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză şi de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, înainte de a se urca la volan.

CITEŞTE ŞI:

Revoltător: Gino Iorgulescu, sfătuit la radio să muşamalizeze nenorocirea produsă de fiul său

Mario Iorgulescu se reface în Italia: S-a trezit din comă, mănâncă, vorbeşte. Ce şanse sunt să fie adus în România

Mario Iorgulescu, scârbit de România: „N-am de ce să mă întorc la falsitate şi la bătaie de joc unde toată lumea se crede rege pe burta goală“

Gino Iorgulescu a cheltuit o avere pentru a-şi scoate fiul din ţară: Cât a costat transportul lui Mario în Italia

Mama lui Mario Iorgulescu, mesaj acid pe Facebook: „Când veţi avea probleme cu copiii voştri, să nu uitaţi acest caz!“

Mario Iorgulescu îşi revine: Familia nu i-a spus că a omorât un om. Cum vrea să procedeze tatăl său

Mario Iorgulescu trebuia să fie transferat la o clinică din străinătate vineri noapte. Ce a împiedicat mutarea lui

Mario Iorgulescu, teroarea şoselelor şi în străinătate: Câte accidente grave a provocat până a omorât un om

Mario Iorgulescu, un consumator înrăit de cocaină: Apar noi detalii despre viaţa celui care a provocat un accident mortal

CTP îl distruge pe Gino Iorgulescu şi pune un pariu: „Mario nu va face nicio zi de puşcărie“

Mario Iorgulescu şi-a ucis victima pe loc: „A mai apucat să clipească o dată“. Relatarea unui martor ocular

Mama bărbatului ucis de Iorgulescu jr: „Copilul meu a murit nevinovat! Fetiţa nu ştie că tatăl ei e mort“

Gino Iorgulescu, arătat cu degetul pentru accidentul provocat de fiul său: „De ce acest băiat nu mergea cu metroul?!“

Mario Iorgulescu a nenorocit o familie! Tatăl victimei: „Copilul meu era aruncat pe jos. După o oră mi s-a spus că e mort“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite