Marian Iancu: 'Victor Piţurcă este doar victima sistemului corupt din FRF' - Revista presei sportive

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre dezamăgirea lui Marian Iancu în privinţa Federaţiei, părerile de rău ale lui Adrian Mutu în legătură cu meciul cu Austria sau declaraţiile lui Cornel Dinu despre naţională. Printre alte subiecte, Adrian Porumboiu consideră că CFR Cluj are de departe cel mai bun lot din Liga I, iar Mihai Stoica l-a acuzat dur pe Victor Piţurcă după meciul pierdut în Austria.

Marian Iancu: "Victor Piţurcă este doar victima sistemului corupt din FRF". Preşedintele lui FC Timişoara, Marian Iancu, şi-a îndreptat din nou tirul acuzaţiilor către Mircea Sandu, cu ocazia noului eşec al naţionalei, 1-2 cu Austria: "Ceea ce se întîmplă acum cu echipa naţională sunt de fapt consecinţele managementelui prost al şefilor FRF. Nimic nu merge în fotbalul românesc fără Mircea Sandu. Dacă lucrurile sunt bune, atunci zice că îi aparţin, dar cum toate lucrurile sunt proaste, el se dezice. dar tot vina lui este. Echipa naţională se bazează pe ceea ce a produs fotbalul ăsta mincinos în ultimii 15 ani, adică o mediocritate care ne doboară şi ne apropie de Andorra sau Ungaria", a spus Iancu, citat de Gazeta Sporturilor.

Adrian Mutu a dat stingerea la naţională: "Gata cu calificarea" - spune Briliantul care a văzut din tribune înfrângerea cu Austria. "Mai bine în teren, decât în tribună! Îmi pare rău de rezultat, îmi pare rău de primul gol pe care l-am luat pentru că l-am luat prea repede. Cred că şansele noastre sunt din ce în ce mai mici, aproape inexistente. E o situaţie neplăcută, dar trebuie să fim mai optimişti pentru noi, pentru naţională, să fim mai uniţi", a declarat Mutu la Sport.ro. "Piţurcă ar trebui să continue campania. Nu ştiu câţi antrenori ar vrea să ia naţionala în acest moment. Piţurcă să cheme pe cine vrea la naţională şi la finalul campaniei să se tragă linie. Această campanie este un eşec! Cei de la Federaţie trebuie să ia o decizie", a mai spus Mutu.

"Naţionala nu a mai fost atât de slabă în ultimii 30 de ani", este de părere Cornel Dinu. Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a vorbit în termeni duri despre prestaţia naţionalei României în meciul cu Austria, pierdut, miercuri, cu scorul de 1-2, în preliminariile CM 2010. "Nu am fost umiliţi de Austria, ci de noi înşine. A fost un meci de slabă factură, parcă jucau jucători de hochei pe iarbă. Nu am reuşit să ne descurcăm în faţa unei echipe a Austriei care este jalnică, care cred că este făcută de un monitor de schi. Echipa naţională fără niciun fel de idee, fără niciun fel de concepţie. Să joci din nou cu Rădoi, cu Dorel Stoica. El e un jucător modest, mediocru de Divizia A, atât, dar nu de nivel naţional cu 2 viteze pe care le are. A doua este de pândar la o vie, pasează, săracul, destul de bine, dar la nivelul ăsta trebuie să alergi. Am încercat să găsesc un corespondent pentru acest joc slab, dar în ultimii 30 de ani nu am găsit niciunul. Avem probleme de lot şi un antrenor sărac în idei", a spus Cornel Dinu la Realitatea TV.

Porumboiu: "Un egal cu CFR ar fi excelent". Adrian Porumboiu consideră că CFR Cluj are de departe cel mai bun lot din Liga I. Finanţatorul grupării FC Vaslui a declarat pentru Sport Total FM că este foarte important pentru "galben-verzi" să nu piardă în Gruia şi consideră că un egal ar fi excelent pentru echipa sa. "La Cluj mergem să jucăm fotbal. Clujul are cel mai bun lot din Liga I, de departe. Nu spun asta pentru că jucăm acum cu ei, ci am spus-o dintotdeauna. Cu atât mai mult este important pentru noi să nu pierdem acolo, este excelent şi un egal. Dacă nu pierdem e foarte bine", a declarat Adrian Porumboiu.

Mihai Stoica l-a acuzat dur pe Victor Piţurcă
după meciul pierdut în Austria, scor 1-2. "Mie îmi pare rău că m-a confirmat Victor Piţurcă. El a păcălit fotbalul de 1 aprilie, dar a păcălit 22 de milioane de români. Am crezut că va face ceva pentru a schimba ceea ce n-a fost bine la meciul cu sârbii, măcar în ceasul al 12-lea!", a comentat Stoica. "Am văzut acelaşi 4-3-3 obosit, cu jucători folosiţi pe posturi greşite, cum a fost Gigel Bucur săracul, umilinţa la care a fost supus acest Max Nicu, care a atins mingea de două ori şi a demonstrat că este fotbalist. Îmi pare foarte rău că am ajuns să ne facem de râs. Dacă erau luate măsuri după meciul cu Lituania, poate se câştiga atunci în plan fotbalistic, chiar dacă ar fi fost pierderi financiare", a spus Mihai Stoica la GSP TV.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite