Marian Iancu: "Am fost penibili"
0Finanţatorul celor de la FC Timişoara l-a desfiinţat pe Petrovici şi pe jucători pentru prestaţia din Ghencea.
Deşi „violeţii" nu au pierdut niciun meci până acum în Liga I, Marian Iancu a avut numai reproşuri la adresa tehnicianului. „Petrovic mi-a zis că ştie fotbal, că e mare antrenor şi că eu mă pricep doar la petrol. Mi-a arătat până acum ce ştie! Îi dau cartonaş galben, ştie ce înseamnă asta, că doar se pricepe la fotbal, deci la următorul galben va primi eliminare", a tunat patronul timişorenilor.
Apoi, a continuat: "El nu cunoaşte echipa, nu vorbeşte cu nimeni şi face totul de capul lui. Dacă nu poate să înţeleagă, ne despărţim. Păi, pe el l-a "scos" Zicu de vreo trei ori". Însă, nu doar antrenorul a fost pus la zid, ci şi jucătorii. "Asta nu e echipa mea. Nu îi plătesc pe jucători decât pentru jumătate din repriza a doua, nu sunt deloc mulţumit de prima repriză, am fost de nerecunoscut. Ei oricum nu merită nimic, s-au umplut de penibil, ca şi la Manchester, ne-a fost frică, am fost mici, am fost de nerecunoscut şi am jucat ca o echipă mică ruşinată că am ajuns în Ghencea", a încheiat Iancu.