Marea campioană olimpică ce a făcut şcoală şi sport ca să scape de sapă. „Mă trezeam cu el: «Ia să văd catalogul! Să văd notele, să văd absenţele, să văd tot!»“
0Cea de-a XXVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat, la Atena, în perioada 13 – 29 august 2004. Capitala Greciei a obţinut dreptul de a găzdui competiţia în dauna oraşelor Roma (Italia), Cape Town (Africa de Sud), Stockholm (Suedia) şi Buenos Aires (Argentina).
La întreceri au participat în total 10.625 de sportivi, din 201 ţări (număr record), dintre care 4.329 de femei şi 6.296 de bărbaţi, care s-au întrecut în 301 probe din 31 de discipline sportive. În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut de Statele Unite ale Americii, 36 de medalii de aur, 39 de argint, 27 de bronz, pe locul al doilea s-a clasat China, 32 de medalii de aur, 17 de argint, 14 de bronz, iar ultimul loc al podiumului a fost ocupat Rusia, 27 medalii de aur, 27 de argint, 38 de bronz.
România a ocupat locul 14, cu 8 medalii de aur, 5 de argint şi 6 de bronz. Printre vedetele competiţiei s-au numărat înotătorul american Michael Phelps, care a obţinut şase medalii de aur, sportiva olandeză Leontien Ziljaard-van Moorsel, prima ciclistă care a obţinut şase medalii, dintre care patru de aur, în cursul carierei sale. În sporturile pe echipe, Argentina a câştigat turneul masculin de fotbal, din echipa “pumelor” făcând parte nume precum Roberto Ayala, Carlos Tevez, Javier Saviola, Javier Mascherano sau Andrés D'Alessandro.
România a ocupat locul 14, cu 8 medalii de aur, 5 de argint şi 6 de bronz. Port-drapelul României la această ediţie, canotoarea Elisabeta Lipă, în vârstă de 40 de ani, şi-a încheiat cariera cu o nouă medalie de aur, obţinută alături de colegele din barca de 8+1. În total, Lipă are în palmares 8 medalii olimpice, obţinute la cele 6 ediţii ale Jocurilor la care a luat parte: 5 de aur, 2 de argint şi 1 de bronz. Născută la 26 octombrie 1964, în localitatea Siret, judeţul Suceava, Elisabeta Lipă a ajuns să practice canotajul din întâmplare.
„Eu am fost premiantă până în clasa a IV-a, după care, cum îmi plăcea sportul, am început să mă dedic mai mult antrenamentelor la atletism, iar mai târziu, în liceu, am făcut şi baschet. La atletism am participat şi la competiţii, dar mi se părea aşa, ciudat, să alerg fără să n-am niciun scop. Nu mi s-a potrivit. Iar înainte să încep clasa a VIII-a, tata, care niciodată nu m-a certat, niciodată nu m-a bătut, mi-a spus că, din punctul lui de vedere, pot să nici nu mă duc la şcoală, că una din cele două fete trebuie să rămână acasă în gospodărie, că avem pământ, avem animale şi că cineva trebuie să se ocupe şi de asta. Şi că asta este, că nu ne forţează să învăţăm, că dacă învăţătura nu vine de la noi, nu are ce face. Şi că atunci când o să mă întorc cu sapa de la câmp, o să tot văd alţi copii care vin de la şcoală de la Botoşani, de la Suceava...Bineînţeles că îmi venea rău numai când mă gândeam. Bineînţeles că m-am pus cu burta pe carte, şi am intrat la liceul «Mihai Eminescu» din Botoşani, la Electrotehnică. Aşa că a trebuit să învăţ şi matematică, şi toate celelalte materii tehnice...Într-o zi din toamna anului 1979, m-a chemat profesorul de sport să-mi prezinte pe cineva. Mi-a zis că e de la canotaj. «Ce e canotajul? N-am auzit în viaţa mea de sportul ăsta», i-am răspuns eu. Apoi, mi-a explicat şi am rămas fascinată de cum îmi povestea despre bărcile lungi şi apa lucitoare”, a povestit fosta mare sportivă într-un interviu mai vechi acordat „Weekend Adevărul”.
„Aşa ni se spunea, «babele»”
Lipă a plecat apoi la Bucureşti, fiind legitimată la clubul Olimpia. „M-au mutat şi cu şcoala, am ajuns la Liceul Industrial nr. 18, aşa se numea atunci, în sudul Bucureştiului, pe lângă CET Sud Vitan... Nu ştiu ce profil mai are azi, dar, în orice caz, zona arată frumuşel pe lângă cum arăta când am eu fost elevă. Bine, liceul n-arăta chiar atât de rău, dar căminul era groaznic! Când venea vara şi începeau ţânţarii, ziceai că am vărsat de vânt pe faţă, aşa de tare ne ciupeau. Dar aşa am făcut performanţă: acolo am stat, de acolo am plecat. Şi am plecat, ţin minte şi acum cuvintele antrenoarei: «Dacă vreţi să scăpaţi de condiţiile astea, munciţi ca să vă duceţi spre loturi, şi acolo vorbim deja de altceva». Normal că am muncit, şi nu era deloc uşor: dimineaţa ne duceam la antrenament în Herăstrău, făceam antrenamentul, ne întorceam de acolo, ne duceam la şcoală şi după-amiaza ne duceam iarăşi la antrenament. Era aşa, un efort enorm pentru un copil de 16 ani. Dar după primul an eram deja componenta lotului olimpic de senioare, junioară fiind. Numai că tata a spus: «Carte poţi să faci fără sport, dar sport fără carte nu merge. Deci dacă nu poţi să le faci pe amândouă, la una trebuie să renunţi, iar acela este sportul, nu cartea». Venea în Bucureşti în fiecare lună cu trenul, cu avionul, cu ce se putea, dar nu-mi spunea niciodată când vine. Mă trezeam cu el la locul de cantonament. Dar înainte să ajungă acolo, se ducea la şcoală şi discuta cu domnul diriginte. «Ia să văd catalogul! Să văd notele, să văd absenţele, să văd tot!» Deci eu trebuia să fiu cu mediile încheiate, să fiu la zi, că altfel nu discuta, zicea: «Eu te iau acasă, nu discut!»”, şi-a reamintit Lipă. La doar patru ani după ce s-a apucat de canotaj, a devenit campioană olimpică la Los Angeles, în proba de două vâsle. A urmat o carieră fabuloasă, fapt ce i-a adus titlul de „cea mai bună canotoare a secolului XX” din partea federaţiei internaţionale de specialitate. S-a retras de trei ori şi a revenit în lotul olimpic de tot atâtea ori, exemplul ei fiind urmat şi de alte colege de generaţie. „Aşa ni se spunea, «babele», dar nu la modul peiorativ. Problemele cu care ne confruntăm astăzi, adică baza de selecţie redusă, lipsa condiţiilor de la lot, existau şi atunci. Numai că reveneau «babele» şi salvau blazonul canotajului, iar toate aceste probleme erau ascunse într-un fel. Eu am revenit de trei ori, înainte de Olimpiadele din 1996, 2000 şi 2004. De fiecare dată am câştigat aurul. Dar uite că a venit şi momentul în care nu mai avem «babe» care să se întoarcă! Să ştiţi că m-aş fi întors cu mare plăcere în barcă şi a patra oară, în 2008. Dar n-am mai avut pentru ce. Nu mai aveam motivaţie pentru bani sau medalii. Am cerut doar crearea unei piste olimpice pentru ca să revin. Dar nu s-a făcut, aşa că n-am mai fost la Beijing”, a concluzionat Lipă.
Atunci când nu mai ai ce recorduri să baţi începi să te întreci cu tine însuţi. Asta am făcut şi eu la Atena, acolo unde am cucerit cea de-a cincea medalie olimpică de aur.
Elisabeta Lipă
fostă canotoare
Citeşte şi celelalte episoade ale serialului-maraton “Weekend Adevărul”:
Fostul campion Leonard Doroftei a dezvăluit cum a scăpat din anturajul dubios în care intrase
Adevărul care schimbă istoria gimnasticii. Când a luat, de fapt, Nadia Comăneci prima sa notă de 10
Cum şi-a bătut joc Nicolae Ceauşescu de marea atletă Viorica Viscopoleanu
„Vedeam doi adversari în loc de unul”: Triumful lui Nicolae Linca, singurul campion olimpic al boxului românesc, care a luptat cu o mână ruptă în 1956
1952: Din istoria Jocurilor Olimpice. Eroul ediţiei din 1952, cehoslovacul Emil Zátopek, a fost trimis de comunişti să muncească într-o mină de uraniu
1912: Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!
1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel
Se încarcă comentariile...
