Marcel Lica: "Daca va fi gasit vinovat, Liviu Mihai va fi sanctionat"
0Fotbalistul constantean este acuzat ca si-a batut sotia
Presedintele clubului Farul Constanta, Marcel Lica, a declarat ca gruparea constanteana va lua masuri impotriva atacantului Liviu Mihai, acuzat ca si-a batut sotia, daca se va considera ca acesta a adus prejudicii imaginii clubului. "Se va intruni Comitetul Director si apoi se va decide ce masuri se vor lua. Daca vom considera ca a adus prejudicii imaginii clubului nostru, vom lua atitudine. Daca va fi gasit vinovat pe plan sportiv, va fi sanctionat. Este o fapta reprobabila, dar noi nu suntem o instanta penala ca sa judecam faptele lui Liviu Mihai. Pe plan sportiv, insa, daca vom considera ca este vinovat si este necesar sa luam masuri o vom face. Nu vom trece cu vederea aceste fapte, dar nu ne putem exprima cu privire la viata personala a fiecarui component al echipei", a spus Marcel Lica. Liviu Mihai este acuzat de sotia sa, Florentina Dorina, ca a agresat-o fizic, in noaptea de miercuri spre joi. Dorina Mihai, care si-a scos certificat medico-legal, cu diagnosticul "traumatism cranio-facial acut cu fisura os nazal", va depune plangere penala impotriva jucatorului formatiei Farul Constanta. Liviu si Dorina s-au casatorit in urma cu un an, dupa o relatie de aproximativ patru ani, ei avand o fetita in varsta de un an si doua luni.























































