Marcel Iancu: "Ies din fotbal şi îmi fac pensiune!"
0
Oficialii Astrei Ploieşti s-au întâlnit aseară şi au reorganizat noua conducere în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie. Marcel Iancu a fost înlocuit în funţia de preşedinte iar conducerea clubului va fi asigurată de directorul general Costel Lazăr.
Fostul preşedinte Iancu a discutat cu patronul ploieştenilor Ioan Niculae şi au hotărât că e mai bine să încheie colaborarea. "Am discutat cu domnul Niculae şi am decis să mă retrag din fotbal. Mai stau 15 zile în preaviz apoi clubul va numi pe altcineva în funţia de preşedinte", a declarat Iancu. Fostul şef al Astrei a spus că vrea să se retragă lângă familie şi că o să-şi deschidă o pensiune lângă Craiova, cu ajutorul unor fonduri europene într-o zonă turistică din Dolj. "Vreau să stau mai mult cu familia. Voi primi 500.000 de euro din fonduri europene iar eu mai vin cu 200.000 de euro şi voi deschide o pensiune în staţiunea Victoria de lângă Craiova. Acolo e singura zonă turistică din judeţul Dolj. Ce să fac în fotbal dacă nu câştig destui bani", a mai spus Marcel Iancu.
Totuşi, el va face deplasarea cu echipa la Tg Jiu, ploieştenii ajung mâine şi se vor caza la hotelul Ana. Meciul va fi duminică de la ora 16.00.