Liga Campionilor începe în noul format, cu foarte mulți bani: șase meciuri, diseară, pe șapte posturi TV
0„Foame de bani“ nu mai demult o metaforă în fotbalul internațional. E o realitate incontestabilă. Iar modul în care UEFA a fost nevoită să modifice structura competițională a cupelor europene, începând din acest sezon, ne arată la ce presiuni uriașe a fost supusă această organizație.
Practic, s-au extins Liga Campionilor, Liga Europa și Conference League, cu grupe de câte 36 de formații, pentru că noul format asigură mai mule meciuri și mai mulți bani. Fără această „revoluție“, probabil, am fi asistat la evadarea coloșilor și la punerea în practică a proiectului numit SuperLiga.
Începând din această săptămână, pornesc la drum cele trei competiții UEFA intercluburi, după terminarea preliminariilor. Liga Campionilor va avea onoarea de a deschide balul, cu următoarele partide:
Astăzi
Juventus – PSV Eindhoven, ora 19.45, Digi Sport 1, Prima Sport 1
Young Boys – Aston Villa, ora 19.45, Digi Sport 2, Prima Sport 2
Bayern Munchen – Dinamo Zagreb, ora 22.00, Digi Sport 3, Prima Sport 3
AC Milan – Liverpool, ora 22.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1
Sporting Lisabona – Lille, ora 22.00, Prima Sport 4
Real Madrid – Stuttgart, ora 22.00, Digi Sport 2, Prima Sport 2
Mâine
Bologna – Șahtior Donețk, ora 19.45, Digi Sport 1, Prima Sport 1
Sparta Praga – FC Salzburg, ora 19.45, Digi Sport 2, Prima Sport 2
Celtic – Slovan Bratislava, ora 22.00, Prima Sport 4
Club Brugge – Dortmund, ora 22.00, Digi Sport 3, Prima Sport 3
Manchester City – Inter Milano, ora 22.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1
PSG – Girona, ora 22.00, Digi Sport 2, Prima Sport 2
Joi
Steaua Roșie Belgrad - Benfica
Feyenoord - Leverkusen
Atalanta - Arsenal
Atletico Madrid - Leipzig
Brest - Sturm Graz
Monaco - Barcelona
Fiecare dintre formațiile de mai sus va disputa un număr total de opt partide: patru acasă, patru în deplasare, de fiecare dată cu o altă adversară. La finalul acestei faze, locurile 1-8 vor avansa direct în optimi. Ocupantele locurilor 9-24 vor juca, tur-retur, play-off-ul optimilor. Iar echipele clasate pe locurile 25-36 vor fi eliminate din acest sezon european.
Firește, sumele puse în joc sunt cu adevărat colosale în noul format al Ligii Campionilor. Iată bonusurile pe care le va acorda UEFA:
*Calificarea în grupă: 20,2 milioane de euro
*Victoria în grupă: 2,3 milioane de euro
*Remiza în grupă: 800.000 de euro
*Clasare pe locurile 1-8: 2,2 milioane de euro
*Clasare pe locurile 9-36: 1,1 milioane de euro
*Calificarea în optimi: 11,4 milioane de euro