"Le Figaro" il elogiaza pe Ilie Nastase
Anii si campionii trec in tenisul mondial, dar Ilie Nastase ramane un personaj unic in istoria disciplinei sale. Parul lung si aerul de tigan putin canalie. Dar si jocul atat de deosebit, acea tusa de
Anii si campionii trec in tenisul mondial, dar Ilie Nastase ramane un personaj unic in istoria disciplinei sale. Parul lung si aerul de tigan putin canalie. Dar si jocul atat de deosebit, acea tusa de artist si acea inspiratie deopotriva geniala si imprevizibila. Numarul unu mondial al istoriei clasamentului in august 1973, invingator al US Open in 1972, Ilie Nastase si-a dus de doua ori tara in finala Cupei Davis, in 1971 si 1972, a obtinut 57 de titluri la simplu si trei Grand Slemuri la dublu, dintre care unul cu Ion Tiriac si doua cu Jimmy Connors. Dar, in acest magnific palmares, victoria romanului la Roland Garros, in 1973, ramane cel mai frumos simbol al reusitei artistului atacului, eliminat prematur in editia precedenta a Internationalelor Frantei. "Sunt deosebit de mandru ca sunt unul dintre putinii jucatori care a castigat Roland Garros fara sa piarda nici un singur set", povesteste fostul campion, la el in Romania. Era cald si vantul batea in rafale in acea zi a finalei, cand iugoslavul Nicolas Pilici era ultimul obstacol intre Ilie Nastase si cel de-al doilea titlu al sau in Grand Slem. In fata a 9.000 de spectatori, Nastase a inceput partida putin incordat, inainte de a-si regasi ritmul bun pentru ofensivele sale si de a-si adjudeca setul cu 6-3 in 33 de minute (...) "Cred ca era anul in care sosea publicitatea, premiera sponsorizarilor BNP", isi aminteste romanul, intr-o franceza pigmentata cu un accent incantator. "Stadionul nu era atat de mare". Si premiile mai putin importante. In 1973, pentru o victorie la simplu si un loc de finalist la dublu, Ilie Nastase obtinuse 75.750 de franci. Alte vremuri. Alta epoca. "Nu putem compara epoca mea cu cea de acum", considera fostul campion, care nu are nici un regret. "Sunt multumit de ceea ce am realizat acum 30 de ani", afirma el. "Nu regret nimic, dar apreciez jocul de azi. Nu sunt de acord cu cei care pretind ca nu mai este atat de interesant ca altadata". In timpul turneului din 2003, nu va fi greu sa il intalniti pe Nastase pe aleile de la Roland Garros. "Voi fi la Roland", ne asigura romanul (57 de ani si tata a trei copii, Nicolas, Natalie si Charlotte), care nu ar lipsi pentru nimic in lume de la turneul sau preferat. "Joc in turneul legendelor cu Peter McNamara", adauga el, amintind ca el s-a impus cu doi ani in urma. "Ceea ce imi lipseste acum este poate restaurantul jucatorilor din Court Central, unde puteam merge sa bem o cafea, isi aminteste el, nostalgic. Acum, nu mai este acelasi lucru". Dar, in vechiul sau noul restaurant, fostul invingator isi va reafirma convingerea ca un atacant poate inhata Cupa Muschetarilor. Dupa Noah, dupa Nastase.




















































