Lance, doar locul 25 în Australia
0
Rutierul german Andre Greipel, de la echipa Columbia, a câştigat Turul Down Under, duminică, la Adelaide (Australia), în timp ce vedeta acestei competiţii, americanul Lance Armstrong a încheiat la peste o oră de învingător pe locul 25.
Greipel s-a impus după 6 etape în care şi-a pus în valoare calităţile de ruleur-sprinter, dar şi după un an în care a suferit o lungă perioadă de indisponibilitate, din cauza unei grele căzături chiar la această competiţie.
În clasamentul general, ciclistul din Rostock, în vârstă de 27 de ani, a fost urmat de spaniolul Luis Leon Sanchez, la 11 secunde, locul 3 fiind ocupat de neo-zeelandezul Greg Henderson, la 15 secunde. Vedeta acestui tur ciclist de debut de sezon a fost americanul Lance Armstrong, cu o nouă echipă, RadioSchack, clasat în cele din urmă pe locul 25, la 1'03' de învingător.
Ultima etapă, a 6-a, disputată în jurul oraşului Adelaide, a fost câştigată de australianul Christopher Sutton, care s-a impus la sprint, după 90 km, în 1h53'20'.























































