La coadă, la Doha, cu John Terry: Singurul român de care s-a interesat imediat REPORTAJ

0
Publicat:

Un Mondial adună stelele fotbalului pe teren, la meciuri, și legendele fotbalului în tribune, la masa presei. Fie că vorbim despre invitații FIFA sau analiștii unor posturi de televiziune, foștii mari jucători, dar și mulți antrenori de talie mondială sosesc cu zecile în țara care găzduiește meciurile turneului final. Ceea ce înseamnă că, din postura de jurnalist, ai șanse mari să stai la masa presei și să fii coleg de birou cu... Arsene Wenger, de pildă!

John Terry a adunat peste 700 de meciuri, la Chelsea.
John Terry a adunat peste 700 de meciuri, la Chelsea.

Iar surprizele plăcute apar și în afara stadionului. Luni, la ora prânzului, coadă mare la intrarea în „Media Center“, la stadionul „Khalifa“. Toți jurnaliștii așteptau ora 13.00, când era programată deschiderea porții, înainte de Anglia – Iran. Când îmi întorc capul, văd un tip înalt, cu o cămașă în mână și cu ochelari de soare. E clar că e de la un post britanic de televiziune, la cum e îmbrăcat. După câteva secunde, îl și recunosc: John Terry (41 de ani), fost căpitan legendar al lui Chelsea, club pentru care a jucat, între 1998 și 2017! Și cu care a câștigat tot ce se putea, la nivel de cluburi:

*Premier League de cinci ori (2004–05, 2005–06, 2009–10, 2014–15, 2016–17)

*Cupa Angliei de cinci ori (1999–2000, 2006–07, 2008–09, 2009–10, 2011–12)

*Liga Campionilor (2011-2012)

*Liga Europa (2012-2013)

John Terry, așteptându-și cuminte rândul, la coadă.
John Terry, așteptându-și cuminte rândul, la coadă.

Deși e un fost fotbalist uriaș, cu 78 de selecții și 6 goluri în naționala Angliei, Terry stă acum, la coadă, cot la cot cu „muritorii de rând“, așteptând deschiderea porții spre Centrul Media. Și e foarte amabil! Cu ziariștii englezi se cunoaște, în condițiile în care îi salută pe cei mai mulți cu numele mic. Cu jurnaliștii străini face poze pe bandă, cu zâmbetul pe buze. Și acceptă dialogul, relaxat, ușor stânjenit de atenția care i se acordă.

Avem o echipă bună, e momentul să mergem departe. Sunt foarte optimist în ceea ce privește parcursul băieților la acest Mondial“, îi spune unui coleg de breaslă. Altul îl întreabă cu cine ar vrea să pice Anglia, dacă reprezentativul Albionului ar trece de faza grupelor: „Cu Croația! Le suntem datori cu un meci, nu-i așa?“, spune Terry, râzând. Face aluzie la semifinala Mondialului din 2018, când Croația a învins Anglia, scor 2-1, după prelungiri. Atunci, naționala pregătită de Gareth Southgate a pierdut și finala mică, 0-2 cu Belgia. Acum, la ce start a avut Anglia, 6-2 cu Iranul, până și locul 4 ar părea o dezamăgire pentru englezi.

Terry2 jpg

Coada începe să se miște, așa că îl abordez pe Terry pentru o poză, informându-l că, în ciuda tricoului cu naționala Iranului, lucrez pentru o publicație românească. „România? Ce mai face Adrian Mutu? Prietenul meu! Bun fotbalist! Băiat bun! Mă bucur că îi merge bine și ca antrenor, dacă zici că are rezultate cu echipa lui de club“, îmi zice fostul fotbalist care, în cei aproape 20 de ani pe „Stamford Bridge“, a prins toate vedetele care au trecut pe la club, fie ca jucători, fie ca antrenori.

Deși afară e o căldură de final de iulie în București, Terry avansează cu pași de melc în coada spre Centrul Media. Asta până când un reprezentant al postului pentru care comentează Mondialul rezolvă situația, după ce a înroșit telefonul. Un arab de la organizare sosește gâfâind la fața locului și îl scoate pe Terry din mulțime, trecându-l prin filtrul de control, fără ca englezul să mai fie oprit. Viața de ziarist e grea și nu e pentru oricine!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite