Kinga Barabasi și Apor Gyeorgydeak, aur pentru România la Jocurile Europene de la Cracovia
0Kinga Barabasi a devenit campioană europeană la teqball. Sportiva din România a obținut medalia de aur în cadrul Jocurilor Europene de la Cracovia. Aur pentru România a adus și Apor Gyeorgydeak, tot la teqball.

După infruntarea cu franțuzoaica Amelie Julian, Kinga Barabasi a devenit prima campioană europeană la teqball.
„A 4-a medalie de aur pentru România la Jocurile Europene de la Cracovia 2023”, a notat joi, pe Facebook, Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
„Auuur, Apor Gyeorgydeak!”
Cea de-a cincea medalie de aur pentru Team Romania la Jocurile Europene de la Cracovia a a fost tot la teqball.
„Auuur, Apor Gyeorgydeak! Bravooo, Apor!”, l-a felicitat Comitetul Olimpic și Sportiv Român pe sportivul Apor Gyeorgydeak.
Campion mondial en-titre, Apor câștigase fără drept de apel primele două partide din grupă și s-a calificat în sferturile turneului: 2-0 cu Marian Badar (SVK) și cu Joao Pinheiro (POR).
Echipa Olimpică Team Romania a câștigat 14 medalii la Jocurile Europene de la Cracovia, situându-se pe locul 13 în clasamentul pe națiuni pentru România.