Kimi Raikkonen: "Este un superrezultat pentru intreaga mea echipa"
0Pilotul Kimi Raikkonen de la McLaren-Mercedes a declarat ca victoria obtinuta la Marele Premiu al Ungariei reprezinta "un superrezultat" si a precizat ca a realizat aceasta performanta datorita
Pilotul Kimi Raikkonen de la McLaren-Mercedes a declarat ca victoria obtinuta la Marele Premiu al Ungariei reprezinta "un superrezultat" si a precizat ca a realizat aceasta performanta datorita faptului ca echipa sa i-a schimbat strategia pe parcursul cursei, informeaza AFP. "Este un superrezultat pentru intreaga echipa, care a muncit enorm in aceste ultime saptamani. In prima parte a cursei, eram blocat in spatele lui Michael Schumacher si era imposibil sa il depasesc. Insa echipa mi-a modificat strategia pentru a doua oprire si aceasta mi-a permis sa il intrec si sa obtin un avans confortabil", a spus Raikkonen. Finlandezul s-a declarat multumit de monopostul sau si de pneuri pe parcursul cursei de pe circuitul de la Hungaroring. "Pentru echipa este dezamagitor ca Juan Pablo Montoya a fost nevoit sa abandoneze, deoarece in mod sigur noi am fi ocupat, astazi, primele doua pozitii pe podium", a mentionat Raikkonen. Spaniolul Fernando Alonso, care a terminat MP al Ungariei pe pozitia a 11-a, a afirmat ca a avut ghinion in aceasta cursa. "Am fost surprins de numarul miscarilor facute de Ralf Schumacher inainte de primul viraj. El nu mi-a lasat deloc spatiu", a adaugat Alonso.























































