Juniorul Matei Todoran a ratat calificarea în sferturile de finală de la Australian Open. Un asiatic l-a scos din cursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas ultimul român la Melbourne, la actuala ediție a Australian Open - primul Mare Șlem al anului, Matei Tudoran (18 ani, 1.810 ATP) a fost eliminat de pe tabloul principal de simplu al juniorilor.

Matei Todoran și-a pierdut o singură dată serviciul în meci  FOTO Daniel Chican - Melbourne
Matei Todoran și-a pierdut o singură dată serviciul în meci FOTO Daniel Chican - Melbourne

Românul școlit la academia de tenis a croatului Ivan Ljubicic, fostul antrenor al lui Roger Federer, a cedat în două seturi în fața unui rival din Hong Kong, Kai Thompson, aflat pe locul 1.945 în clasamentul mondial.

Meciul din optimile de finală a avut loc în zorii zilei de astăzi, a durat o oră și 39 de minute și s-a încheiat cu scorul de 7-6 (11), 6-3 pentru Thompson.

Primul set a fost extrem de echilibrat. S-a mers cu serviciul până în tie-break, unde românul a irosit patru șanse de set (de două ori pe propriul serviciu), după ce revenise de la 2-5. S-a terminat 13-11 pentru asiatic, care a fructificat a treia minge de set.

Cu un set în buzunar, Kai a jucat mai relaxat. Manșa secundă a fost decisă de un singur break, făcut de Kai Thompson în game-ul 8 și consolidat apoi cu serviciul.

Învingătorul îl va înfrunta pentru un loc în semifinale pe kazahul Zangar Nurlanuly (17 ani, 1.782 ATP).

Juniorul român s-a apărat bine în multe moment   FOTO Daniel Chican  - Melbourne
Juniorul român s-a apărat bine în multe moment FOTO Daniel Chican - Melbourne
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite