Jean Pădureanu: "În curând o să se tragă cu pistoalele. Marius Stan are ceva cu Iancu, dar vrea ca noi să rămânem în Liga I"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

TAS va decide dacă Timişoara şi Gloria Bistriţa vor primi licenţa, astfel încât să poată evolua şi în sezonul viitor al Ligii 1.

Preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu, spune că spera ca preşedintele FRF să facă mai multe pentru a soluţiona această problemă şi speră în continuare că bistriţenii vor juca pe prima scenă a fotbalului românesc.

"Nu e nicio eroare a Bistriţei, documentele prezentate la licenţiere au fost foate clare. Avem confirmarea de la Finanţele Publice că suntem în proces, deci nu s-a greşit cu nimic. Nu pot fi lipsit de caracter să dau vina pe alţii. Speranţa moare ultima. Domnul Sandu susţine, şi are dreptate, că nu se poate băga în procesul de licenţiere. El are dreptul să schimbe regulamentul în bine. Nu ne pot lua dreptul la criteriul sportiv.

Am vorbit cu Marius Stan, el are ceva cu Timişoara şi cu Iancu, nu cu mine. Dacă se judecă aceste cazuri separat, e de acord să rămânem în Liga 1. Nu ştiu dacă face bine cu aceste răutăţi, s-ar putea să ajungă şi el în această situaţie. E păcat că s-a ajuns la aceste scandaluri. O să se ajungă să se tragă şi cu pistoalele.", a declarat Jean Pădureanu la Sport.ro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite