ITF cere Suediei să permită prezenţa publicului la meciul cu Israelul
0Preşedintele Federaţiei internaţionale de tenis a cerut autorităţilor suedeze să revină asupra deciziei prin care au interzis intrarea publicului la meciul de Cupa Davis Suedia-Israel, de la sfârşitul acestei săptămâni, de la Malmoe. Preşedintele Francesco Ricci Bitti a apreciat că nu există motive pentru ca acest meci să se dispute cu uşile închise, scrie Agerpres.
''Planurile de securitate puse la punct de poliţia din Malmoe, precum şi eforturile celor două federaţii de tenis vor fi suficiente pentru ca întâlnirea să aibă loc în circumstanţe normale. Oricum, noi nu suntem de acord cu decizia autorităţilor de la Malmoe de a exclude publicul şi cerem în continuare ca decizia privind spectatorii să nu fie pusă în practică'', a spus preşedintele ITF.























































