Ispas Cojocaru va depune un memoriu la LPF impotriva lui Ioan Neculaie
Arbitrul asistent Ispas Cojocaru a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca va depune un memoriu la Liga Profesionista de Fotbal (LPF) impotriva presedintelui Consiliului de Administratie al FC
Arbitrul asistent Ispas Cojocaru a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca va depune un memoriu la Liga Profesionista de Fotbal (LPF) impotriva presedintelui Consiliului de Administratie al FC Brasov, Ioan Neculaie, pentru declaratii jignitoare la adresa sa. "Afirmatiile domnului Neculaie sunt jignitoare si aduc atingere mie, familiei mele si Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA). Voi urma caile prevazute de regulament, voi inainta un memoriu la LPF, iar dupa solutionarea acestuia, imi rezerv dreptul de a ma adresa instantelor civile", a spus Cojocaru. La finalul partidei FC Brasov - FCM Bacau, scor 2-2, din cadrul etapei a patra a Diviziei A, Ioan Neculaie l-a facut "gunoi" si "bandit" pe asistentul Ispas Cojocaru, considerand ca acesta a validat eronat un gol al formatiei bacauane. Oficialii brasoveni au sustinut ca mingea sutata de mijlocasul bacauan Narcis Raducan a cazut, dupa ce a lovit bara transversala, pe linia portii si nu dincolo de ea, cum a semnalizat asistentul Cojocaru, care a validat golul. Presedintele CCA, Ion Craciunescu, a afirmat ca iesirea lui Neculaie reprezinta pentru el o mare surpriza si ca acesta a facut declaratii extrem de grave. El a precizat ca a discutat cu Ispas Cojocaru de doua ori in cursul zilei de luni. "Niciodata nu voi inchide usa unui arbitru. Nu sunt de acord cu afirmatiile facute la adresa lui Cojocaru, pentru ca deciziile acestuia sunt judecate de observator si de CCA si nu cred ca am dat vreodata dovada de slabiciune in sanctionarea greselilor. Daca nu este satisfacut de verdictele date de FRF si LPF, Cojocaru il poate actiona in instanta", a comentat presedintele CCA. Craciunescu a spus ca a primit, ieri dimineata, prin fax, un memoriu de la FC Brasov, in care este contestata prestatia asistentului Ispas Cojocaru. El a mentionat ca CCA va analiza memoriul trimis de gruparea brasoveana. Ion Craciunescu a precizat ca ar trebui manifestata mai multa intelegere fata de deciziile arbitrilor in asemenea faze controversate. "Este aproape imposibil sa iei o decizie de acest fel, este imposibil ca ochiul sa perceapa o asemenea faza. Luarea unei decizii corecte intr-o astfel de faza este posibila atunci cand arbitrul se afla pe linie cu poarta", a spus Craciunescu, referitor la faza golului contestat de brasoveni.





















































