Ionuţ Radu, în centrul atenţiei în Italia: Reacţia antrenorului de la Inter după gafa românului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Radu trebuie să se refacă mental după gafa cu Bologna
Ionuţ Radu trebuie să se refacă mental după gafa cu Bologna

Într-o seară în care avea şansa de a trece pe locul 1 în clasamentul Serie A, cu patru etape înainte de final, Inter Milano a fost lovită de gafa portarului ei, în cel mai prost moment posibil.

Ionuţ Radu (24 de ani) a revenit pe teren într-o partidă din Serie A după o pauză lungă. 

Concret, românul nu mai evoluase în campionat de la 12 mai 2021, când a fost integralist în Inter – AS Roma, scor 3-1, în etapa a 36-a din sezonul precedent.

După această partidă de campionat, Radu a redevenit rezerva slovenului Samir Handanovici (37 de ani). Acesta a fost titular şi în actuala ediţie de campionat, bifând toate minutele în primele 33 de etape. Miercuri seară însă, Handanovici a fost lovit de o accidentare uşoară şi, în locul său, Ionuţ Radu a fost trimis în echipa de start în meciul restant cu Bologna.

Din păcate pentru portarul român, lipsa meciurilor s-a văzut în cazul său. Pentru că, în minutul 81, la scorul de 1-1, el a dat, efectiv, pe lângă minge şi de aici a apărut golul de 2-1 pentru Bologna, după cum se poate vedea mai jos:

Gafa lui Radu a fost decisivă, în condiţiile în care Bologna a câştigat cu 2-1. Iar cu patru etape înainte de finalul campionatului, Inter, în loc să treacă pe locul 1, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi învins miercuri seară, a rămas pe 2, la două puncte de liderul AC Milan.

Simţind că elevul său trece prin nişte momente cumplite, după cum s-a văzut şi din felul în care Ionuţ Radu a părăsit terenul, antrenorul Inter-ului, Simone Inzaghi (46 de ani), a avut o reacţie superbă. Fostul mare atacant i-a oferit sprijin lui Ionuţ Radu, încurajându-l în discursul său de după înfrângerea cu Bologna.

Ce a spus Simone Inzaghi?

*Radu a făcut o greşeală, la fel cum aş fi putut face şi eu sau vreun atacant sau mijlocaş. Din păcate, când un portar face o greşeală, iese cu atât mai mult în evidenţă.

*Radu a jucat bine cu Empoli (n.r. în Cupa Italiei, la precedenta apariţie, la data de 19 ianuarie), se antrenează mereu bine, aveam cea mai mare încredere în el. A fost un incident nefericit, dar aceste lucruri se pot întâmpla şi nu ne-ar fi afectat atât de mult dacă scorul era 4-1 pentru noi. Radu e un portar excelent, cu un viitor strălucitor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite