Interviu cu Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei care dă, în medie, patru goluri pe meci: „Nu-mi place să aştept greşeala adversarului. O provoc, atacând!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul care a adus ultimul titlu în vitrina Stelei, dar şi ultimul trofeu pentru formaţia din Ghencea, Cupa României, e într-o companie selectă. Alături de Mircea Lucescu şi de Dan Petrescu, se numără printre cei mai bine cotaţi tehnicieni români. Spre deosebire de colegii săi de breaslă, Oli priveşte cu totul altfel greşelile de arbitraj, deşi, nu de puţine ori, echipa sa a avut de suferit din această cauză.

Un român face legea în zona Golfului Persic. Într-un colţ al lumii unde petrodolarii aduc nume uriaşe în fotbal, Olăroiu a „aterizat“ în 2007, ca un necunoscut, iar acum e cel mai respectat tehnician din Asia. În cinci ani, Oli a cucerit şase trofee, cu trei formaţii diferite, din trei ţări diferite.

Acum, în cel de al doilea sezon în Emirate, la Al-Ain, tehnicianul de 43 de ani conduce o echipă care joacă peste nivelul campionatului. 

Cum vi se pare campionatul din Emirate faţă de sezonul trecut?

Cosmin Olăroiu: A progresat, însă nu suficient de mult pentru a se ridica la nivelul unei întreceri 100% profesioniste. Mai sunt multe lucruri care ar trebui îmbunătăţite.

Aţi încheiat pe primul loc, un tur început cu o înfrângere, acasă, 3-6, cu Al-Ahli...

Acela a fost un moment foarte important. A fost un rezultat care ne-a ajutat pe termen lung. A fost duşul rece de care aveam nevoie şi ne-a readus pe drumul cel bun.

După acel eşec, aţi bifat 11 victorii şi un egal în campionat. Cum aţi „resuscitat“ echipa?

Jucătorii au fost magnifici. Datorită lor, am reuşit să terminăm turul la o diferenţă importantă faţă de echipele cu care ne batem la titlu. Avem şapte puncte peste Al-Jazira şi opt peste Al-Ahli, echipele care sunt pe locurile 2 şi 3. Mi-a plăcut cel mai mult determinarea băieţilor la fiecare joc, indiferent de numele adversarului. 

Sunteţi campioni, dacă bateţi aceste două echipe în retur?

Nu. Şi dacă batem Al-Jazira şi Al-Ahli, dar pierdem cu alte echipe? Nu ne permitem să ne relaxăm. Trebuie să fim concentraţi mereu la următorul joc, dacă vrem să ne atingem obiectivele.

Ce v-a mulţumit cel mai mult în prima parte a sezonului?

Mă bucur că ne-am impus jocul în fiecare meci. N-am stat la cutie, n-am aşteptat greşeala adversarului. Am atacat şi am provocat noi greşeala adversarului. Asta e o calitate importantă pentru o echipă care vrea titlul.

Aţi dat 49 de goluri în 13 etape..

Cifrele arată că Al-Ain e cea mai ofensivă echipă din Emirate. Sunt încântat că majoritatea ocaziilor noastre sunt rezultatul unor atacuri bine elaborate. Nu marcăm din întâmplare, suntem răsplătiţi pentru munca noastră.

Mulţi spun că returul va fi o formalitate pentru Al-Ain...

Nici vorbă! Returul va fi mult mai dificil decât prima parte a sezonului. De exemplu, în luna aprilie, noi o să jucăm opt meciuri în campionat, Cupa Preşedintelui şi Liga Campionilor Asiei. Va fi un ritm infernal. Din punct de vedere al programului, în Qatar şi în Arabia Saudită, lucrurile stau mult mai bine faţă de Emirate. Acolo, echipele care reprezintă ţara în Liga Campionilor Asiei sunt protejate, iar programul lor e făcut astfel încât să aibă timp de pregătire pentru meciurile din Ligă.

Al-Ain are o posesie superioară adversarului în fiecare meci. Vă place stilul Barcelonei?

Pentru mine, fotbalul nu înseamnă doar victorii şi trofee. Poţi să câştigi jucând meschin, la rezultat. Mie nu-mi place aşa. Îmi doresc ca elevii mei să joace fotbal cu plăcere. Nu sunt adeptul unui fotbal în care să stăm în jumătatea noastră, să aşteptăm greşeala adversarului, şi să jucăm pe contraatac. Prefer un fotbal ofensiv, spectaculos, de calitate.

Ce părere aveţi despre arbitrajele din Emirate?

Nu sunt un specialist al arbitrajului şi nu văd toate meciurile dintr-o etapă ca să am o părere corectă. Pot să spun că arbitrii greşesc peste tot în lume, iar greşelile lor fac parte din jocul de fotbal.

Rezultatele noastre din acest sezon sunt rezultatul muncii pe care am început-o în sezonul trecut. E meritul jucătorilor că au recepţionat mesajul meu, l-au înţeles, şi au aplicat ce le-am cerut.

1

meci din 18 a pierdut Al-Ain în acest sezon în toate competiţiile. În rest, a bifat patru remize şi 13 victorii.

5

milioane de dolari e salariul lui Cosmin Olăroiu la Al-Ain.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite