Video Vedetele de la Inter Miami și-au pierdut capul, după ratarea finalei Leagues Cup. Luis Suarez și Busquets au scuipat și au împărțit lovituri pe teren

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu Leo Messi, Luis Suarez, Sergio Busquets și Jordi Alba pe teren, Inter Miami nu s-a putut impune în finala Leagues Cup, pierzând într-o manieră umilitoare în fața celor de la Seattle Sounders, scor final 0-3.

Jucătorii celor de la Inter Miami au dat startul unui scandal monstru  Foto/Platforma X
Jucătorii celor de la Inter Miami au dat startul unui scandal monstru Foto/Platforma X

Deși, s-a bucurat de posesie de-a lungul întregii partide, Inter Miami nu a reușit să finalizeze nici măcar un șut spre poarta rivalei. Mai mult de atât, frustrarea a atins cote maxime, astfel că finalul partidei a fost marcat de o serie de evenimente neplăcut de surprinzătoare pentru fanii formației roz.

Inter Miami s-a calificat în finala Leagues Cup după ce s-a impus în fața celor de la Oralndo City cu 3-1, în semifinale. Astfel, gruparea lui Leo Messi a debutat cu un avantaj psihologic în marea finală, însă nu a reușit să își treacă în cont victoria.

A huge fight broke out after the Leagues Cup Final between Inter Miami and the Seattle Sounders 😱 pic.twitter.com/7qc31GKnW4

— Sports Illustrated (@SInow) September 1, 2025

Luis Suarez a scuipat un membru din staff-ul rivalei

Finala s-a desfășurat duminica trecută, iar eșecul a venit ca o palmă dureroasă pentru Inter Miami. Nervii jucătorilor au fost întinși la maxim.

Luis Suarez și Sergio Busquets au comis-o grav. Cei doi fotbaliști au sărit la bătaie ca pe ring. S-au încăierat cu adversarii, iar Suarez s-a aflat în centrul întregului spectacol, în momentul în care l-a scuipat pe unul dintre membrii staff-ului celor de la Seattle.

@foxsoccer

Another angle of Luis Suárez spitting on a member of the Seattle staff after losing in the Leagues Cup 😣 (via nickrgray18/x)

♬ original sound - FOXSoccer

Busquets l-a „capsat” pe Obed Vargas

Jucătorul uruguayan a mai avut probleme în trecut, muscându-și adversarii din teren, însă cel care i-a surprins pe suporteri cu adevărat a fost chiar Sergio Busquets. Recunoscut ca un jucător calm, el l-a lovit cu pumnul în fața pe Obed Vargas, un tânăr jucător al rivalei, în vârstă de doar 20 de ani.

Deși impactul loviturii nu a fost unul mare, gestul a fost catalogat ca fiind unul de joasă speță.

There’s more beneath the surface—expect several suspensions to come from that post-game brawl.While there’s no justification, Busquets’ involvement is surprising since he’s usually composed and disciplined. Something must have really set him off to trigger this uncharacteristic… pic.twitter.com/0c6BJOxqa2

— Inter Miami News Hub (@Intermiamicfhub) September 1, 2025

Este de așteptat ca jucătorii celor de la Inter Miami să fie taxați drastic, cu suspendări. Conflictul a fost aplanat de către Leo Messi, care a pus stop încăierării și i-a felicitat pe cei de la Seattle Sounder pentru trofeu, dar și pe antrenorul acestora.

Inter Miami se pregătește, acum, de o perioadă de relaxare, în contextul în care pentru formație urmează o pauză competițională determinată de meciurile echipelor naționale. Următoarea partidă pentru clubul din MLS este programată pe data de 14 septembrie, împotriva celor de la Charlotte.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite