INFOGRAFIE A fost sau n-a fost gol? Mondialul cluburilor începe mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tehnologii video vor avea darul de a elucida momentele în care mingea a trecut sau nu de linia de porţii şi vor fi probate la Campionatul Mondial al Cluburilor ce începe mâine.

Cu toţii ne amintim de golul marcat de Dorinel Munteanu la Europeanul din Anglia, când mingea a lovit transversala, a trecut linia porţii, după care a revenit în teren. Arbitrii nu au validat golul, deşi acesta a fost perfect regulamentar.
Pentru a evita astfel de situaţii, FIFA va experimenta două tehnologii avansate la Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie ce va avea loc între 6 şi 16 decembrie în Japonia. Dacă totul funcţionează cum trebuie, unul dintre aceste sisteme va fi folosit în competiţiile majore, inclusiv la Campionatul Mondial din Brazilia.

Hawk-Eye e mai scump

Prima tehnologie se bazează pe următoarea formulă: 10 antene amplasate pe bara tansversală şi pe cele două bări laterale. De asemenea, o antenă va fi amplasată sub linia porţii. Aceste antene creează un câmp magnetic în interiorul porţii. Mingea va avea încorporată trei cipuri. Atunci când mingea intră în întregime în câmpul magnetic din interiorul porţii, un semnal îi este transmis arbitrului.
A doua tehnologie, care este mai costisitoare, foloseşte sistemul Hawk-Eye, utilizat şi în alte sporturi, precum tenisul. Este un sistem care se bazează pe camerele video, care este însă ineficient dacă mingea este acoperită de corpul unui jucător. 


Platini e adversarul tehnologiei
Introducerea tehnologiei video a fost susţinută de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, dar nu este pe placul şefului UEFA, Michel Platini. "Aceste sisteme ne costă mult mai mult decât sistemul cu cinci arbitru. Iar eroarea arbitrilor face parte din acest sport", crede Platini.

Meciurile sunt la TVR

Competiţia din Japonia începe astăzi cu un meci de baraj între reprezentanta ţării-gazdă, Japonia (Sanfrecce Hiroshima) şi câştigătoarea Ligii Campionilor din Oceania (Auckland City – Australia).Meciul este de la ora 00.00 (joi spre vineri) şi poate fi urmărit la TVR 1, post care va transmite competiţia. Marile favorite ale turneului, Corinthians şi Chelsea, vor intra în scenă pe 12, respectiv13 decembrie.

 Gafele uriaşe ale arbitrilor

1966: Anglia - Germania 4-3. În finala Mondialului, balonul şutat de Hurst a căzut pe linia porţii, dar golul a fost validat. Scorul era 2-2
1996: Bulgaria - România 1-0. Şutul lui Dorinel Munteanu a lovit bara transersală, a trecut mult linia porţii, după care a revenit în teren. Reuşita nu a fost validată. Scorul era 1-0 pentru Bulgaria, meci din grupele Campionatului European.
2010: Germania - Anglia 4-1. La 2-1 pentru nemţi, şutul englezului Frank Lampard a trecut linia porţii, însă golul nu a fost acordat. Meciul s-a jucat în optimile Cupei Mondiale.

Mondialul cluburilor
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite