Indian Wells, finale fabuloase: Swiatek, de neoprit! Nadal, învins, în premieră, în 2022!
0Turneul de la California a oferit două partide stelare pentru trofeu. Dacă la fete, marea favorită şi-a confirmat statutul, în schimb, la băieţi, s-a înregistrat o supriză.
Cine a fost dezamăgit de înfrângerea Simonei Halep (30 de ani, 19 WTA), în semifinalele turneului de la Indian Wells, trebuie să ţină cont de un amănunt.
Iga Swiatek (Polonia, 20 de ani), care a învins-o pe „Simo“ în minimum de seturi, tocmai şi-a trecut în cont al doilea titlu succesiv, în circuitul WTA! După triumful de la Doha, de luna trecută, poloneza a ajuns la 11 partide consecutive câştigate pe hard! Bilanţ care i-a adus titlul şi la Indian Wells, după o finală în care a dominat cap-coadă: 6-4, 6-1 cu Maria Sakkari (6 WTA).
Graţie parcursului din California, Swiatek a trecut pe locul 2 în lume, începând de astăzi, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera ei de până acum. Şi finalista Maria Sakkari (Grecia, 26 de ani), a urcat, de pe 6 pe 3, reuşind, de asemenea, cea mai bună clasare pentru ea de până acum.
Nadal, s-a oprit la „doar“ 20 de victorii consecutive
La masculin, în ultimul act, s-au duelat doi sportivi cu mari probleme medicale: Rafael Nadal - foto (Spania, 35 de ani) şi Taylor Fritz (SUA, 24 de ani). De altfel, Nadal nici nu va mai merge, la Miami, din cauza accidentărilor, în timp ce Fritz era la un pas să renunţe la finala de la Indian Wells!
După un meci de două ore şi cinci minute, americanul aflat pe locul 8 în lume s-a impus cu 6-3, 7-6.
Acesta a fost primul eşec pentru Nadal, în 2022, după 20 de victorii consecutive. Acest bilanţ fabulos i-a adus spaniolului titlul la Melbourne Summer Set, Australian Open şi Acapulco, plus această finală, la Indian Wells. Iar pentru Nadal urmează sezonul de zgură, suprafaţa pe care se simte cel mai bine!