„În copilărie, lui Ilie i se spunea Ileana!“

Ştefan Dumitrescu, tatăl antrenorului Stelei, dezvăluie, în exclusivitate, pentru „Adevărul”, amănunte incredibile din copilăria fiului său.  „Un băiat liniştit, preocupat de fotbal şi determinat să ajungă cineva în viaţă, pentru că n-a avut o copilărie uşoară“. Acesta este Ilie Dumitrescu văzut prin ochii tatălui său.

Ştefan Dumitrescu sau „Nea Fane" este o adevărată vedetă în cartierul Rahova. Toată lumea îl cunoaşte pe bătrânul de 74 de ani şi când îl vede îl salută cu respect. Doar e tatăl lui Ilie Dumitrescu, unul dintre cei mai mari fotbalişti formaţi vreodată de clubul din Ghencea. Dumitrescu senior trăieşte şi acum în apartamentul în care odată a locuit şi Ilie când era copil.

„Sunt numai stelişti pe aici prin cartier. Vă daţi seama ce galerie va avea fi-miu", spune entuziasmat nea Fane. Pensionar, cu un venit de opt milioane de lei vechi pe lună, acesta locuieşte de peste 34 de ani în apartamentul de trei camere al familiei. „Am parte de copii foarte buni. Mă ajută mereu cum pot şi ei", mărturiseşte bărbatul, care recunoaşte faptul că Ilie îl susţine cel mai mult din punct de vedere financiar. "Nu-mi dă o anumită sumă pe lună, ci în funcţie de cât am nevoie. Are şi el afacerile lui, prolemele lui. Eu nu mă plâng pentru că nu-mi lipseşte nimic, au grijă copiii mei de mine", continuă părintele fostului internaţional.

Viaţa nu a fost mereu roz pentru familia Dumitrescu. „Am trecut prin clipe grele. Munceam doar eu, soţia, cât a trăit până acum trei ani, avea grijă de copii. Din 2007 am rămas doar eu cu trei copii. Să nu credeţi că Ilie a avut o viaţă fără griji. A muncit foarte mult să ajungă unde e acum", povesteşte Ştefan Dumitrescu.

Era cuminte ca o fată

Acesta îşi aminteşte că fiul său era foarte cuminte când era mic: "Nici nu-l simţeam în casă, aşa de liniştit era. La şcoală, toţi îi ziceau Ileana, pentru că era precum o fată mare. Când a început cu fotbalul, stătea pe maidan, lângă bloc, şi bătea mingea toată ziua. Se vedea de atunci că era talentat. Era slab cât o nuia, dar îi dribla pe toţi. Nu prea îi mai ardea de şcoală, însă nici nu a neglijat niciodată studiile. Se şi vede că e băiat educat, citit. A avut de mic simţul estetic dezvoltat. Îi plăcea să deseneze, aşa se relaxa el. Ulterior, am înţeles că a făcut şi nişte cursuri de desen, în perioada când a jucat în Mexic".