Imagine de colecţie: Rădoi, aşa cum nu l-ai mai văzut. Fostul stelist şi-a lăsat părul mare şi arată precum Van Damme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 32 de ani a recunoscut că e un fan al filmelor în care joacă actorul belgian. Aflat în cantonament, în Austria, cu Al-Ain, fostul internaţional a afişat un new look şi a ajuns să impresioneze prin forma sa fizică.

Indiferent de numele clubului la care a evoluat, Mirel Rădoi a fost un model de seriozitate şi de determinare. Aşa a ajuns căpitan la Steaua, cel mai iubit fotbalist străin din ultimii ani la Al-Hilal (Arabia Saudită), iar acum e al doilea căpitan al celor de la Al-Ain (Emirate).

Chiar dacă după plecarea lui Cosmin Olăroiu de la echipă s-a zvonit că fostul internaţional român se va duce şi el după Oli la Al-Ahli Dubai, mijlocaşul a rămas pe loc pentru a-şi duce la bun sfârşit contractul cu campioana Emiratelor. 

Mai mult, în această perioadă, Rădoi se pregăteşte intens cu Al-Ain pentru noul sezon şi pentru primul meci oficial al sezonului, Supercupa Emiratelor (30 august), partidă în care va înfrunta chiar Al-Ahli Dubai, echipa lui Olăroiu. 

În cantonamentul din Austria, fotbalistul român s-a remarcat prin forma sa fizică de invidiat. Deşi în luna iunie, atunci când s-a aflat în vacanţă, în România, Rădoi părea că a luat câteva kilograme în plus, acum el arată ca un adevărat războinic. Şi-a lăsat părul mare, a slăbit şi trage de fiare fiind un exemplu de urmat pentru restul coechipierilor.

Fostul stelist a vorbit pentru site-ul stiridesport.ro despre motivele pentru care nu l-a urmat pe Cosmin Olăroiu la Al-Ahli şi despre viitorul său la Al-Ain.

Citeşte pe stiridesport.ro ultimele declaratii date de Rădoi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite