„Il Luce“ şi Loţi – în top, „Bursucul“ – în urcare
Dintre cei 15 tehnicieni români care au activat în străinătate în 2011, Mircea Lucescu şi Ladislau Bölöni şi-au reconfirmat valoarea, cota lui Petrescu a explodat, iar Olăroiu a făcut furori în Asia.
Românii sunt din ce în ce mai puţin căutaţi în fotbalul mare. E o realitate confirmată de statistică şi e direct legată de lipsa rezultatelor la nivel internaţional. În ceea ce priveşte tehnicienii români de peste hotare, „Adevărul" a făcut un bilanţ al activităţii acestora în 2011. Concluzia e cam sumbră: antrenorii care au reuşit să pătrundă în elita fotbalului european se pot număra pe degetele unei singure mâini: Mircea Lucescu, Laszlo Bölöni şi Dan Petrescu. Dacă primii doi au intrat în elita pe când fotbalul românesc era încă în vogă, în schimb, „Bursucul" e un „New Entry".
A făcut minuni şi la Krasnodar
Pentru fostul internaţional, 2011 a însemnat anul confirmării valorii sale şi ca principal. Îşi arătase stofa, în grupele Ligii Campionilor, când a strâns opt puncte cu Unirea Urziceni, formaţie supranumită „Minunea din Bărăgan". Totuşi, ca să-i convingă pe europeni, a fost nevoit să o ia de jos, din liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar.
După ce a promovat la pas în 2010, „Bursucul" a făcut furori în prima ligă în 2011. Fără să aibă la dispoziţie bugetele uriaşe ale echipelor de la Moscova şi fără achiziţii sonore precum Anzi Mahacikala, Dan Petrescu a terminat sezonul regulat pe locul 6. A obţinut astfel calificarea în play-off-ul pentru titlu şi pentru cupele europene.
Aici însă, a avut parte de un start mai puţin reuşit. A adunat un punct în primele două meciuri, iar obiectivul său realist e o clasare finală pe 5 sau pe 6, care duce în Liga Europa. Momentan, Kuban ocupă poziţia a 8-a, cu 50 de puncte, cu trei mai puţine decât Lokomotiv Moscova, care e pe 6.
„Il Luce", început bun, final trist în Ligă
Mircea Lucescu a încheiat în 2011 al optulea an consecutiv la Şahtior Doneţk. El a avut parte de o prima jumătate a anului absolut remarcabilă, atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional. N-a reuşit să repete însă rezultatele bune în Liga Campionilor şi în a doua jumătate a anului, părăsind Europa.
În campionat, a încheiat 2011 pe locul doi, la un punct în spatele liderului Dinamo Kiev. De asemenea, „Il Luce" e în pole-position să cucerească o nouă Cupă a Ucrainei, având în vedere că în optimi a eliminat chiar Dinamo Kiev pe terenul acesteia.
Loţi şi-a găsit fericirea la greci
Pentru Bölöni, 2011 a avut două jumătăţi diametral opuse. A preluat Lens chiar în primele zile ale lunii ianuarie, când echipa era pe locul 19 din 20 în prima ligă, cu doar 16 puncte după 19 etape. A încheiat sezonul tot pe locul 19 cu 35 de puncte şi a retrogradat.
Loţi s-a reabilitat la PAOK Salonic, formaţie pe care a preluat-o în iunie. Cu greci, a făcut minuni în Liga Europa! A intrat în competiţie în turul 3 preliminar. A trecut de norvegienii de la Valerenga cu scorul general de 5-0. În play-off, a eliminat Karpaty Lvov (Ucraina) după 2-0 acasă şi 1-1 în deplasare. A câştigat o grupă cu Rubin Kazan, Tottenham şi Shamrock Rovers şi a ajuns în 16-imi, unde va întâlni Udinese.
În campionat, Bölöni a încheiat 2011 pe locul 5 din 16, poziţie calificantă în Liga Europa, la 11 puncte distanţă de liderul Olympiacos. În Cupă, în 16-imi, trupa pregătită de tehnicianul român a întâlnit formaţia din liga secundă, Ethnikos. Partida a fost întreruptă în minutul 13, la scorul de 0-0, după ce unul dintre asistenţi a fost lovit de un scaun aruncat din tribune, iar apoi suporterii lui Ethnikos au intrat pe teren. Foarte probabil, echipa lui Bölöni va câştiga la masa verde şi va ajunge în optimi.
Mircea Lucescu
Plusuri.
- A câştigat titlul cu numărul cinci cu Şahtior în faţa celor de la Dinamo Kiev.
- A cucerit a treia Cupă a Ucrainei.
- În sezonul 2010-2011, a dus echipa până în sferturile Ligii Campionilor, unde Şahtior a fost eliminată de Barcelona.
Minusuri.
- În sezonul 2011-2012, s-a clasat pe ultimul loc în grupele Ligii Campionilor, obţinând o singură victorie într-o grupă cu Porto, Zenit Sankt Petersburg şi APOEL Nicosia.
- A pierdut Supercupa Ucrainei.
Ladislau Bölöni
Plusuri.
- În Liga Europa, a câştigat grupa fără să piardă vreun meci.
- A învins Tottenham, la Londra, scor 2-1, deşi echipa lui a jucat în 10 oameni din minutul 38. A fost prima victorie a unei formaţii greceşti pe terenul unei echipe din Anglia după 35 de ani.
Minusuri.
- A retrogradat cu Lens.
- L'Equipe" a notat un episod în care, după un egal cu Caen (1-1), în vestiar, jucătorii lui Lens s-au certat între ei. Când Bölöni a încercat să calmeze apele, a fost la un pas să fie bătut de mijlocaşul Gregory Sertic!
Dan Petrescu
Plusuri.
- În timp ce formaţiile de top din Rusia au cheltuit milioane de euro pentru aducerea unor fotbalişti precum Samuel Eto'o şi Roberto Carlos, „Bursucul" a obţinut rezultate cu jucători necunoscuţi precum Lacina Traore şi Gigel Bucur.
- A făcut dintr-o nou-promovată o pretendentă la cupele europene.
- A scos echipa din impas, într-un moment în care Kuban ajunsese la trei înfrângeri consecutive.
Minusuri.
- Început mai puţin reuşit în play-off, cu doar un punct după două partide.
Balint, cinci înfrângeri din şase
Gabi Balint a fost singurul român care în 2011 a pregătit o echipă naţională în Europa. După o primă experienţă în Republica Moldova, la Şerif Tiraspol, tehnicianul de 48 de ani a fost numit în funcţia de selecţioner al Moldovei în 2010. Plasat alături de Olanda, Suedia, Ungaria, Finlanda şi San Marino într-o grupă de calificare pentru Euro 2012, Balint a avut, practic, o misiune imposibilă. În 2011, a înregistrat cinci eşecuri în cele şase partide de calificare, obţinând o singură victorie, cu San Marino, formaţie deaspura căreia a terminat grupa, evitând ultimul loc. În decembrie, Balint a anunţat rezilierea contractului cu moldovenii.
Olăroiu s-a dus în Emirate cu „bagheta magică"
A câştigat Cupa României cu Steaua, a refuzat toate ofertele lui Gigi Becali, n-a mai aşteptat nici după echipa naţională, unde era dorit de Mircea Sandu, ca să meargă în Emirate să preia Al-Ain. Decizia lui Olăroiu a şocat, având în vedere că arabii evitaseră retrogradarea chiar în penultima etapă.
Cosmin Olăroiu a cucerit patru trofee din 2007, de când antrenează în zona Golfului Persic
Cu Oli pe bancă însă, Al-Ain s-a metamorfozat! A încheiat 2011 pe primul loc în campionat, cu 23 de puncte după nouă etape. Al-Ain e singura formaţie neînvinsă din Emirate, iar Oli le-a luat faţa unor antrenori precum Maradona, Vercauteren, Zenga, Hickersberger şi Quique Flores.
Ion Marin, „lucrat"
„Săpăligă" a preluat Al-Ittifaq în 2009, când echipa era la retrogradare. A menţinut-o în prima ligă, iar apoi a transformat-o într-o pretendentă la calificare în Liga Campionilor Asiei. A fost demis în martie, deşi în campionat, Al-Ittifaq ocupa locul 4, poziţie ce ducea în Ligă. Oficial, arabii au folosit eliminarea din Cupă, la penalty-uri, ca un pretext pentru a-l concedia pe Ion Marin. Neoficial, românul a fost dat afară întrucât îi scosese din primul „11" pe mai mulţi fotbalişti locali şi cu vechime la Al-Ittifaq, iar aceştia l-au „lucrat". Ca un paradox, Ion Marin a fost anunţat că e demis chiar la 25 martie, în ziua în care a împlinit 56 de ani.
În octombrie, „Săpăligă" a preluat Dubai Club (Emirate). A debutat fulminant, cu o victorie cu 5-0 în "Cupa Etisalat", în compania celor de la Al-Wasl, echipa pregătită de Maradona. A fost demis însă în decembrie întrucât n-a învins nicio echipă în campionat.
Grigore Sichitiu, demis de Revelion
Formaţia saudită din prima ligă, Al-Taawon, a avut doi români pe bancă în acest an. Florin Motroc a condus echipa până în septembrie, când a fost înlocuit de Grigore Sichitiu. Cum nici acesta n-a fost pe placul arabilor, a fost demis chiar la 31 decembrie, după o victorie, 2-1, acasă, cu Al-Ittihad! Decizia înlocuirii lui Sichitiu fusese anunţată însă, înainte de meci. Românul a lăsat echipa pe locul 11, cu 12 puncte după 14 meciuri, la un punct de zona retrogradării.
Aţi auzit de antrenorul Aristică Cioabă?
Fost fotbalist la Jiul (pe vremea lui Miron Cozma), FC Oneşti şi Rocar, Aristică Cioabă a ajuns în locuri exotice după ce şi-a agăţat ghetele în cui. A fost secundul lui Costică Ştefănescu, în liga a doua din Arabia Saudită, la Al-Tadamon. Acum se află în Ghana, ca principal, pe banca formaţiei Aduana Stars! După 12 etape, echipa românului se află la jumătatea clasamentului din prima ligă, pe locul 8 din 16, cu 18 puncte.
„Gabello", în locul lui „Mourinho" la Milsami
Echipă din prima ligă a Moldovei, FC Milsami Orhei şi-a făcut un obicei din a angaja tehnicieni români. Moldovenii au început anul cu Ştefan Stoica pe bancă, iar după ce „Mourinho" a plecat, el a fost înlocuit cu Gabi Stan, zis şi „Gabello".
Cu fostul antrenor al Braşovului pe bancă, FC Milsami se află pe locul 5 din 12, cu 24 de puncte după 17 runde. La Orhei, Gabi Stan are mai mulţi români în lot: Claudiu Ionescu (fost la Steaua), Valerian Gârlă (Ex-Craiova), dar şi băiatul predecesorului său, Alexandru Stoica.
Tiţa, demis de Zenga
Necunoscut în ţară, Valeriu Tiţa a reuşit să-şi facă un nume în Orientul Mijlociu. A început anul pe banca naţionalei Siriei, în Cupa Asiei. În grupe, a bătut Arabia Saudită, furnizând o mare surpriză. Apoi, a ajuns în Emirate, la Al-Sharjah. A fost demis însă în decembrie, după ce a cedat cu 4-5 în faţa echipei lui Walter Zenga, Al-Nasr.
Top 5 antrenori români de afară
Lucescu Şahtior 3.000.000
Olăroiu Al-Ain 2.300.000
Petrescu Kuban 2.000.000
Bölöni PAOK 520.000
Stoichiţă Apollon 120.000
* sumele sunt exprimate în euro
Balaci - Expiratul
Cu peste 20 de trofee cucerite în Africa şi Asia, Ilie Balaci n-a mai avut rezultate în ultimii ani. El a preluat unul dintre cele mai importante cluburi din Africa la 14 iulie, Raja Casablanca. Avea drept obiectiv câştigarea titlului şi a Ligii Campionilor Africii. În şapte meciuri, Balaci n-a reuşit nicio victorie, Raja înregistrând cinci înfrângeri şi două remize. Drept urmare, românul şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă la 13 septembrie, chiar în ziua în care a împlinit 55 de ani.
Rednic - Ţeparul
S-a dus în Azerbaidjan şi i-a convins pe cei de la Khazar Lankaran să-i aducă o armată de jucători, promiţând titlul. Rezultatul? Locul doi şi cupa în primul sezon. În cel de-al doilea, aventura europeană a lui Khazar s-a sfârşit prematur, chiar în faţa primului adversar întâlnit, Maccabi Tel-Aviv, în turul 2 preliminar al Ligii Europa. Rednic a fost demis la 3 decembrie, lăsând echipa pe locul 3, la trei puncte de liderul Neftci Baku.
Stoichiţă - Turistul
Pentru „Lippi" toate drumurile duc în Cipru! De la AEL a fost dat afară în ianuarie, după o serie de cinci meciuri fără victorie. A lăsat echipa pe locul 7, la 21 de puncte de lider, deşi avea ca obiectiv câştigarea campionatului. Un episod mai puţin obişnuit s-a petrecut la baza de pregătire a celor de la AEL, acolo unde mai mulţi suporteri l-au atacat cu pietre pentru a-l determina să plece! În noiembrie, Stoichiţă s-a înţeles cu Apollon Limassol. În cinci etape, a înregistrat două victorii şi trei înfrângeri, iar echipa ocupă locul 6 din 14 cu 19 puncte după 14 etape.




















































