Îi este dor de familie
0Deşi este mulţumit de statutul său de la Dinamo, de modul în care s-a acomodat aici, totuşi Ze are şi momente când este trist. Puţină lume ştie că mijlocaşul este însurat, chiar dacă
Deşi este mulţumit de statutul său de la Dinamo, de modul în care s-a acomodat aici, totuşi Ze are şi momente când este trist. Puţină lume ştie că mijlocaşul este însurat, chiar dacă abia a împlinit 23 de ani. "Mi-e dor de soţia mea, Caro, şi de Kalanguinha, băieţelul meu de numai trei luni", ne spune cu mândrie Ze. Imediat după Campionatul Mondial din Germania, Kalanga s-a întors în Angola, a asistat la naşterea băieţelului său, dar nu s-a putut bucura prea mult de acest eveniment: "Trebuia să mă prezint la Dinamo şi nu am avut de ales. Dar acum abia îi aştept la Bucureşti. Sper ca până la finalul anului să-mi reîntregesc familia". În rest, lui Ze nu prea-i place să iasă din casă. Nu frecventează discotecile, dar mai merge, când are timp, prin magazine.























































