Iga Swiatek a câştigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (43 WTA), cu 6-2, 5-7, 6-4.

FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Iga Swiatek (1 WTA, 22 de ani, Polonia) a învins-o pe Karolina Muchova (43 WTA, 26 de ani, Cehia), scor 6-2, 5-7, 6-4, și este campioana de la Roland Garros 2023, potrivit Agerpres. 

Iga Swiatek pornea cu toate atuurile în ultimul act. Era campioană en-titre la Paris, avea bilanț 100% în finalele de Grand Slam din carieră, 3 din 3, iar parcursul din acest an fusese mult mai lin pentru poloneză.

Desfășurarea actulul final a fost entuziasmantă pentru fanii neutri, dar imposibil de urmărit de susținătorii patimași. Muchova a condus cu 2-0 și 4-3, cu break în față de fiecare dată, dar a cedat în fața tăvălugului polonez, potrivit gsp.ro.

Iga a fost ajutată de serviciu în momentele cruciale, frecvență de 73% cu prima minge, a devenit mai agresivă, 10 lovituri câștigătoare, cât adunase în primele două seturi împreună, și a triumfat pentru a 3-a oară la Paris.

Iga mai ridicase trofeul la Roland Garros în 2020 și 2022. Mai are un titlu major, anul trecut, la US Open.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite