Ianis Hagi, la un pas de un transfer de zile mari la Universitatea Craiova. S-a aflat planul lui Mihai Rotaru
0Ianis Hagi se află în căutarea unui nou angajament și, deși s-au vehiculat în presă numele unor echipe mari în ceea ce privește transferul internaționalului român, este posibil ca fiul Regelui să surprindă cu o mutare de ultim moment.

Ar fi vorba chiar despre o revenire în Superliga, mai exact la Universitatea Craiova, așa cum vehiculează jurnaliștii din Bănie.
În ultima vreme s-a vorbit insistent despre o potențială colaborare între Ianis Hagi și Kocaelispor, grupare nou-promovată în campionatul din Turcia. Clubul întârzie, însă, semnarea unui contract cu mijlocașul, care s-a despărțit de Rangers la finalul lunii mai.
De asemenea, Ianis Hagi avea șanse să ajungă în Bundesliga, acesta fiind monitorizat atent de către oficiali ai clubului Borussia Monchengladbach. Mai mult, Ianis ar fi fost propus și la Werder Bremen, însă nu au apărut detalii concrete despre o ofertă prezentată românului. Iar ieri jurnaliștii scoțieni de la The National au scris că ”Ianis Hagi, fostul star al lui Rangers, și-a ales noul club, dar cere un milion de lire sterline”. Aceștia susțin că tricolorul așteaptă răspunsul de la Legia Varșovia, echipă antrenată de Edi Iordănescu.
„Mijlocașul poate ajunge printre alb-albaștri!”
Însă, conform 3minute.net, Mirel Rădoi ar depune eforturi colosale să-l legitimeze pe internaționalul român la Universitatea Craiova. Patronul Mihai Rotaru nu ar fi făcut, încă, o ofertă concretă, însă ar încerca să găsească o cale de înțelegere, atât cu fotbalistul tricolor, cât și cu tatăl său, Gică Hagi.
„Mihai Rotaru a declarat recent faptul că vrea să mai transfere la Universitatea Craiova doi jucători de valoare ridicată. Ianis Hagi este unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști români. Mai mult decât atât, Mirel Rădoi are o relație specială cu fiul „Regelui” pe care l-a apreciat mereu. Mijlocașul poate ajunge printre alb-albaștri, dar numai dacă Mihai Rotaru se înțelege atât cu jucătorul, cât și cu Gică Hagi!”, informează sursa citată.
Markovic și Ndong, la Farul Constanța
Mai mult de atât, Mihai Rotaru ar avea un plan concret pentru a-l convinge pe Gică Hagi. Cum Jovan Markovic și Ndong nu mai sunt văzuți cu ochi buni în Bănie, patronul lab-albaștrilor ar vrea să îi trimită pe cei doi la Farul Constanța, gratis.
Oltenii nu s-ar complica în ceea ce privește contractul lui Ianis Hagi. Mihai Rotaru ar dori să-i propună mijlocașului un salariu pe măsură, dar și posibilitatea de a pleca în străinătate fără prea multe complicații.
Rămâne de văzut unde va ajunge internaționalul român, destinația acestuia planând în incertitudine. Ce e sigur până la acest moment este faptul că Ianis Hagi nu are echipă de două luni și că se antrenează deocamdată cu Farul.
Mihai Rotaru a mai încercat să îl aducă pe Ianis Hagi
În anul 2024, Mihai Rotaru ar mai fi dorit să-l aducă pe Ianis Hagi în Bănie, conform spuselor lui Mihăiță Pleșan, fost jucător al Universității Craiova.
„Eu mi l-aș fi dorit la Craiova (pe Ianis Hagi, n.r.). Acum două-trei luni de zile din ce știu eu se punea în discuție și venirea lui Ianis la Universitatea Craiova. Era si el pe lista Craiovei!”, spunea Pleșan, la jurnalul sportiv de pe PRO TV.