Helmuth Duckadam (54 de ani) a făcut o declaraţie şocantă: „Vreau doar să mai trăiesc zece ani!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duckadam face periodic vizite la Spitalul Militar din Bucureşti pentru a fi consultat de medici
Duckadam face periodic vizite la Spitalul Militar din Bucureşti pentru a fi consultat de medici

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, care a fost supus din nou unor investigaţii medicale la Spitalul Militar din Bucureşti, a precizat că problemele grave de sănătate cu care se confruntă îi pun deseori viaţa în pericol.

Duckadam îşi doreşte ca, în ciuda afecţiunilor de care suferă, să mai trăiască încă zece ani pentru a-i face un viitor fetiţei sale în vârstă de patru ani şi jumătate. Fostul mare portar al Stelei a mărturisit că problemele de sănătate îl determină să stea mai mult prin spitale.

„E greu la 54 de ani. Nu vreau să mă plâng, dar asta e situaţia. De multe ori vreau să mă joc cu fiica mea şi nu pot. La orice lovitura de la ea, mi se învineţeşte mâna imediat. De fiecare dată când simt că ceva nu în regula, am norocul că stau foarte aproape de Spitalul Militar, trec doar drumul. Doctorii de acolo cred că s-au săturat de mine, ba un EKG, ba un RMN. Vreau doar să mai trăiesc zece ani, să o văd mare pe aia mică, să-i fac un viitor. Ştii cum e, asta vor toţi părinţii. Cea mica are patru ani jumate. Ea îmi dă puterea să trec peste toate problemele”, a spus Duckadam la Pro Tv.

În prezent, Duckadam plăteşte aproximativ 3.000 de lei lunar pe medicamente. În vara anului trecut, fostul portar a suferit două operaţii pentru a-i fi îndepărtate nişte cheaguri, care afectau circuţia sângelui în corp.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite