HCM Baia Mare, parcurs formidabil: vicecampioana e ca şi calificată printre cele mai bune opt echipe din Europa
0Formaţia pregătită de Aurelian Roşca a obţinut, duminică, o victorie uriaşă în Franţa graţie unei jucătoare care, în ţară, a fost victima unui atac rasist.
HCM Baia Mare a ajuns în grupele principale ale Ligii Campionilor cu zero puncte, însă, în acest moment, are un total de opt.
Asta deoarece, Paula Ungureanu şi colegele ei au bătut tot! Iată seria celor patru victorii:
*31-28 cu Fleury (Franţa)
*25-23 cu Thuringer (Germania)
*32-24 cu Ferencvaros (Ungaria)
*18-17 cu Fleury (Franţa)
Ultimul succes, venit duminică, în Franţa, rezolvă, în proporţie de 99% calificarea formaţiei HCM Baia Mare în sferturile Ligii Campionilor. Asta deoarece, dintre cele două partide rămase, una e acasă cu deja eliminata Thuringer. Vicecampioana României poate ţinti chiar o clasare pe locul 2, în condiţiile în care va juca, în ultima etapă, cu Ferencvaros, trupă care ocupă această poziţie, în acest moment.
Revenind la meciul de duminică împotriva echipei Fleury, româncele au pornit slab fiecare repriză - la pauză a fost 8-8 - însă au compensat, terminând în forţă. Omul decisiv pentru HCM Baia Mare a fost Allison Pineau, victima unui atac rasist, la Zalău, despre care „Adevărul“ a scris aici. Pe finalul meciului cu Fleury, franţuzoaica de 26 de ani, mai întâi, a egalat scorul la 17, iar apoi a marcat golul victoriei.
CSM Bucureşti joacă marţi
Cealaltă reprezentantă a României în Liga Campionilor, CSM Bucureşti, are o situaţie mai grea în grupa a 2-a şi pentru ea va fi foarte importantă partida de marţi (ora 19.00, Digi Sport, Dolce Sport) cu Vardar (Macedonia).
Chiar dacă e puţin probabil, HCM şi CSM se pot întâlni, în sferturi, dacă formaţia din Baia Mare se va clasa pe 2 în grupa 1, iar CSM va termina pe 3 în grupa a 2-a.
Grupa 1, etapa a 8-a
1. Rostov 15 puncte
2. Ferencvaros 10p
3. Larvik 8p
4. HCM Baia Mare 8p
5. Fleury 6p
6. Thuringer 1p
Grupa 2, etapa a 8-a
1. Buducnost 13 puncte
2. Gyor 11p
3. Vardar 8p
4. CSM Bucureşti 7p
5. Midtjylland 5p
6. Savehof 2p
*CSM Bucureşti şi Vardar au disputat câte şapte partide.
*Primele patru echipe din fiecare serie ajung în sferturi. Locul 1 dintr-o grupă va întâlni locul 4 din cealaltă, iar ocupantele poziţiilor 2 şi 3 se împerechează pentru alte două confruntări.