HC Dunărea Brăila a renăscut şi intră în Campionat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de handbal feminin a Brăilei are de aproape două luni un nou antrenor şi câteva jucătoare noi de valoare. Până acum brăilencele au înregistrat un succes moderat la Bacău şi au câştigat un turneu pe care l-au găzduit la Brăila. Adevărata provocare vine la Turneul Ligii Naţionale de Handbal.

Este vorba despre Ioan Băban, antrenorul venit la începutul lunii iulie de la HCM Baia Mare şi care a semnat cu echipa brăileană un contract valabil pe un an cu posibilitate de prelungire încă un an.


Ioan Băban are în palmares două titluri de Campion Mondial cu reprezentativele naţionale de tineret şi universitare ale României. După cum însuşi s-a exprimat, dorinţa de performanţă care există la Brăila l-a determinat pe Băban să semneze cu HC Dunărea.


Proiect ambiţios


„E un proiect foarte ambiţios la Brăila pe care mi l-a propus preşedintele Bunea Stancu şi căruia i-am dat curs semnând pe un an cu drept de prelungire pe încă unul. Va fi o luptă aprigă pentru locurile de cupe europene, multe formaţii de la vârf s-au întărit, însă va conta foarte mult cum vom lua startul în noul campionat", declara Ioan Băban imediat după preluarea frâielor echipei brăilene. Secundul antrenorului băimărean este Cristi Preda.


Echipă nouă


De la HC Dunărea au plecat în ultima vreme câteva jucătoare, ele fiind înlocuite cu altele de la tineret dar şi din afară. Cu siguranţă cea mai mare „pierdere" este golgetera Ada Moldovan care fiind însărcinată trebuie să absenteze o perioadă ceva mai lungă.


Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Brăila". Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite