Halep, respectată de rivale şi la înfrângeri: Naomi Osaka a explicat de ce şi-a cenzurat bucuria victoriei cu Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep are din ce în ce mai mulţi fani pe plan mondial, le-a câştigat încrederea specialiştilor, dar şi respectul celorlalte jucătoare din circuitul feminin.

La Indian Wells, Simona Halep (1 WTA) a pierdut doar al doilea meci din cele 20 disputate în 2018. Graţie acestui bilanţ formidabil, românca a ajuns cel puţin până în semifinale în cele patru turnee la care a participat în acest an.

Iar prestaţiile Simonei i-au adus, pe lângă puncte şi bani, şi respectul uriaş al rivalelor. Acest lucru reiese dintr-un interviu pe care Naomi Osaka (22 WTA) l-a acordat pentru site-ul WTA. Potrivit Digi Sport, japoneza a explicat că, după ce a învins-o pe Halep, nu şi-a permis să aibă o bucurie excesivă, deoarece o respectă prea mult pe Simona.

Ce a spus?

*Pe parcursul meciului m-am gândit că, după ce câştig, o să-mi arunc racheta şi voi sări în sus de bucurie. Dar apoi m-am gândit că nu e tocmai lucrul la care trebuie să-mi stea mintea în timpul meciului, deoarece mă voi enerva şi mai tare în cazul în care voi pierde.

*Aşa că până la urmă doar am mers la fileu pentru că, dacă aş fi sărbătorit într-un anumit fel, ar fi fost o lipsă de respect la adresa Simonei Halep.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite